4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Încă un accident rutier în Banat! Trei persoane au ajuns la spital FOTO

UPDATE: Victimele sunt rănite ușor. Din primele informații, se pare că accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate. Polițiștii au stabilit că în accident au fost implicate două autovehicule, conduse de doi bărbați cu vârste de 47 și 54 de ani, care se deplasau dinspre Reșița spre Caransebeș, iar la KM 24+229 metri, pe fondul repăstrării distanței în mers, ar fi intrat în coliziune față-spate unul cu celălalt. În urma impactului au fost rănite două  femei de 45 și respectiv 67 de ani, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii desfășoară în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Accidentul a avut loc în județul Caraș-Severin, în apropiere de localitate Brebu. Trei persoane au ajuns la spital după ce două mașini s-au ciocnit violent. „Au intervenit de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, din care unul SMURD, un echipaj SAJ și echipaje ale Poliției. Accidentul s-a soldat cu 3 victime care au fost transportate la spital în Reșița”, au transmis pompierii de la ISU Caraș-Severin. Poliția a deschis o anchetă.

Sursa foto: IPJ CS/ISU CS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cât ar putea plăti locuitorii Timișoarei pentru taxe și impozite începând cu 2025? Acordul comun va fi supus la vot astăzi

Consiliul Local se va întruni luni, 23 decembrie, de la ora 17:00 pentru a supune la vot planul final referitor la taxele și impozitele...

Unui bărbat din Timiș i-au fost furați bani din mașină. Polițiștii l-au găsit pe făptaș

Un bărbat de 51 de ani a fost reținut pentru furt. Acesta a furat o sumă mare de bani din mașina unui bănățean din...

Citește și :