Un al doilea accident rutier grav a avut loc, joi dimineața, în apropiere de Timișoara. Au fost implicate două autoutilitare și 6 persoane au fost rănite. Incidentul a avut loc pe DJ 692, la ieșirea din satul Gelu spre Timișoara.
În vehicule se aflau 8 persoane, iar cele șase au suferit politraumatizme și au fost preluate de ambulanțele aflate la fața locului și transportate la UPU Timișoara.
Pompierii au pornit de urgență spre locul accidentului cu 2 autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de transport persoane și victime multiple, un echipaj SMURD, 15 pompieri, 2 ecipaje SAJ și o autospecială de stingere din cadrul SVSU Variaș.
UPDATE. „Un barbat in varsta de 47 de ani a condus un autoturism dinspre Timisoara spre Varias, iar la intrare in localitatea Gelu, intr-o curba la stanga, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu polei, a pătruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu o autoutilitara condusa de un barbat in varsta de 48 de ani.
In urma impactului au rezultat 6 victime, respectiv 2 pasageri din autoturismul condus de barbatul in varsta de 47 de ani si din autoutilitara, barbatul in varsta de 48 de ani, impreuna cu alti 3 pasageri.
In cauza a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, potrivit IPJ Timiș.