Încă puțină răbdare! Reparațiile de pe DN68A se apropie de final

235

Calvarul șoferilor care circulă pe DN68A, ce leagă Timișoara de Deva, se apropie de final.

DRDP Timișoara anunță că lucrările de plombare a gropilor, de nivelare a asfaltului și de întreținere se vor încheia la finalul acestei săptămâni. Așadar, vor dispărea coloanele care se formează acum din cauza lucrărilor.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri a semnat un nou contract pentru întreținerea acestui drum la început de octombrie. Noul contract prevede „lucrări la partea carosabilă, acostamente, benzi de urgență și benzi de încadrare pentru Secția de Drumuri Naționale Deva. Lucrările de reparații, desfășurate în cadrul campaniei de pregătire a drumurilor pentru sezonul de iarnă, sunt executate de firma Technocer SRL, valoarea contractului fiind de 1,2 milioane de lei.

„Perioada de contractare este până în 31.12.2018, suprafața totală contractată pentru a se executa reparații pe suprafețe întinse fiind de peste 21.000 mp. Începând de săptămâna viitoare, lucrările care se vor executa, succesiv, pe drumurile naționale din județul Hunedoara vor fi pe DN 7, DN 68A și DN 74”, transmite DRDP Timișoara.

Lucrările antreprenorului contractat pentru a executa reparații pe DN 68A Margina – Coșevița se vor încheia în această săptămână. De săptămâna viitoare, va începe și execuția marcajelor pe sectorul amintit.

Publicată de DRDP Timişoara pe Miercuri, 31 Octombrie 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.