Încă o înlocuire pe banca tehnică a ”leilor”

169

Etapa și schimbarea pentru SCM BC Timișoara. Antrenorul Cristian Bota a fost înlocuit după două meciuri de la conducerea echipei cu Tudor Costescu.

Conducerea ”leilor” mută din nou la nivel de bancă tehnică a echipei. După despărțirea de Nenad Mandic din primele zile ale anului și numirea secundului Cristian Bota ca principal, șefii BCT-ului au făcut o nouă modificare. Astfel noul antrenor principal al formației va fi Tudor Costescu.

”În urma înfrângerii înregistrată aseară în duelul alb-violeților, stafful tehnic, împreună cu cel administrativ, au căzut de comun de acord că este nevoie de o schimbare la nivelul băncii. Începând de mâine, marți, 17 ianuarie, postul de antrenor principal al BC SCM Timișoara va fi preluat de către Tudor Costescu”, se arată în comunicatul violeților.

Vorbim în fapt de o revenire, Costescu fiind pe banca Timișoarei și în prima parte a sezonului 2013-2014 pe care însă nu l-a dus la capăt.  Tudor Costescu va fi secondat de către Nenad Markovic, în timp ce Cristian Bota își va relua activitatea de director tehnic, iar Tiberiu Puta continuă ca preparator fizic.

Bota a rezistat pe banca violeților doar două meciuri, victoria surprinzătoarea în fața lui Steaua București, respectiv eșecul dur de duminică seara de la Pitești, 73-94.

Primul meci al bănățenilor cu Costescu pe bancă va fi cel de duminică, contra lui Mureș Târgu Mureș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.