Încă 18 întreprinderi din regiunea vest au semnat contractele pentru a beneficia de fonduri nerambursabile. Video

476

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, așa cum îi dezvăluie și numele, este în plină dinamică de extindere, dar ajută și micile întreprinderi să se dezvolte și să capete potență economică. Acum, în primele zile din luna februarie, au fost invitați la sediul ADR din centrul Timișoarei, reprezentanții a 18 firme ce au semnat noile contracte de finanțare.

În deschiderea evenimentului, directorul agenției, Sorin Maxim, a arătat, pe scurt, un mic bilanț al activității din ultima vreme și cum se poate accede la fonduri pentru extinderea afacerilor microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii. Condițiile nu sunt foarte complexe, dar trebuie o anumită rigoare pentru întocmirea documentației necesare. Trebuie atent cântărite planul ce va duce la aprobarea finațării și prezentarea cât mai exactă a respectivei idei de afacere.

Fondurile nerambursabile ce au fost primite azi de companii sunt acordate în cadrul Regio-Programul Operațional Regional (POR) pe exercițiul financiar 2014-2020, axa prioritară 2 „Îmbunătățirea competivității intreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 A. Microintreprinderi și Prioritatea de investiții 2.2 IMM.

Firmele au fost din cele mai variate domenii de activitate cum ar fi: industria prelucrătoare din sectorul mobilei, betonului, instrumente medicale, echipamente de ridicat și manipulat, utilaje din domeniul maselor plastice, dar și operațiuni mecanice generale.

În afara acestora au fost și afaceri din domeniul hotelier, sport, recreativ sau sănătate.
Totalul contractelor însumează o valoare de peste nouă milioane de euro, din care partea nerambursabilă este de 4,74 milioane de euro.

Directorul ADR a observat că, de acestă dată, au fost mai multe entități din județul Hunedoara, un lucru absolut benefic pentru această zonă ceva mai puțin reprezentată până acum la dezvoltarea IMM-urilor.

O oarecare întârziere a dosarelor a fost observată. Majoritatea au fost depuse în lunile august și septembrie anul trecut, dar au stagnat destul de mult la forul superior de la București. În total, au fost depuse 364 de proiecte ce au cumulat suma de 55 milioane de euro. Valoarea reprezintă o creștere de 200 la sută a alocării regionale pentru acest apel de proiect. Au fost deja contractate 98 de proiecte, 108 sunt în curs de aprobare, iar 145 de contracte au fost fie respinse, fie reziliate ori retrase de către solicitanți.
Până la noi fonduri, cele două apeluri destinate microîntreprinderilor, cât și pentru IMM-uri, sunt închise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.