Înainte de vizita la Timișoara, Dăncilă a fost huiduită la Cluj. Premierul s-a ascuns de protestatari

268

Viorica Dăncilă era aşteptată de protestatari în faţa Casei de Cultură din Cluj-Napoca, unde urma să participe la o întâlnire cu primarii şi consilierii PSD Cluj.

Deşi Guvernul României deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, premierul Viorica Dăncilă nu a putut participa la Summitul de la Sibiu, întrucât, potrivit regulilor diplomatice, ţara noastră e reprezentată de preşedintele Iohannis.

Dăncila a ajuns la Cluj la orele prânzului iar prima oprire a fost la un restaurant din oraş unde s-a întâlnit cu mai mulţi primari PSD şi cu membri de partid. Nu a dorit aici să facă nicio declaraţie. Apoi a ajuns la Spitalul de Oncologie unde era aşteptată, în stradă, mai mulţi protestatari.

Viorica Dăncilă ar fi trebuit să ajungă la Casa de Cultură în jurul orelor 13:00, însă organizatorii au schimbat locul întâlnirii.

Oamenii care s-au adunat la Casa de Cultură au scandat: “Viorica nici nu ştii cât de incompententă poţi să fii”, “Ne e silă de Dancila!”, ”Casa de cultură, nu de impostură”, ”Noi nu vom fi conduşi de hoţi” şi ”Vrem inteligenţă, nu incompetenţă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.