Tasneem este fata româncei Natalia și a lui Shlash al Moustafa, medic sirian cu studii în Cluj, care s-a radicalizat și și-a lăsat, când a murit, fata pe mâinile unui frate suspectat de legături cu ISIS.
După decesul tatălui, Tasneem a fost crescută, conform legilor islamice, nu de mamă, ci de familia extinsă, în Deir ez-Zor, oraș din teritoriile ocupate de ISIS. Natalia, mama fetei, a plecat în România de teama războiului, dar nu și-a putut lua decât băieții cu ea. Fetele au rămas în Siria, iar de mezina Tasneem s-a ocupat unul dintre unchii săi, un radical islamist. Odată cu eliberarea nordului Siriei de sub ISIS, fetița Tasneem a ajuns în alt prizonierat, cel al kurzilor, dușmanii ISIS. De cinci săptămâni, copila este captivă în nordul Siriei, într-o tabără de refugiați, în timp ce statul român nu știe ce să facă. Statul român, prin MAE, refuză să dialogheze cu kurzii sirieni, pe motiv că “orice dialog se face prin autoritățile de la Damasc”. Însă autoritățile de la Damasc nu mai controlează de mult nordul Siriei.
Continuarea în Libertatea