În vestul ţării vin ungurii să lucreze pământul, fiindcă românii nu sunt interesați de muncile agricole

1649

În timp ce tineretul refuză să muncească, criza forţei de muncă se adânceşte de la o zi la alta, în special în vestul țării, unde s-a ajuns ca în agricultură să se lucreze cu pensionari sau cu mână de lucru şi utilaje aduse din Ungaria.

Fermierii atrag demult atenţia oficialităţilor că mâna de lucru trebuie întinerită. La ora actuală se lucrează cu pensionari, iar tinerii stau prin baruri, terase, nefiind interesaţi de muncile agricole.

Mulţi dintre fermieri stau cu utilajele în curtea fermei, unele dintre ele fiind aduse din străinătate, fiindcă nu există calificaţi care să lucreze pe astfel de utilaje, ceea ce duce la pierderi.

În mai multe ferme din zona de vest se califică personal cu doar 4 clase primare şi acela trecut de anii pensionării, deoarece tinerii iau drumul străinătăţii. Din lipsă de personal calificat, tractorişti, mecanici utilaje, mecanici agricoli, multe ferme sunt obligate să lucreze cu mecanici aduşi din Ungaria, care vin cu tot cu utilaje pentru a lucra pământurile românilor. Sau se întâlnesc situaţii în care sunt aduşi elevi din şcolile profesionale germane, care îşi fac practica agricolă la noi, în România lipsind astfel de şcoli, dar şi astfel de calificări.

Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, spune că în România se înregistrează un deficit istoric de forţă de muncă calificată, din cauza faptului că nu mai există şcoli profesionale care să pregătească tineri. „Se lucrează cu foarte mulţi oameni aflaţi la vârsta pensionării, dar care în câţiva ani vor pleca, în timp ce tinerii nu vin din urmă pentru că nu sunt şcoli care să-i formeze. Mulţi producători, mai ales din vestul ţării, nu se pot dezvolta pentru că nu au oameni”, a spus Baciu.

Fermerii cer guvernului redeschiderea şcolilor profesionale care să poată califica forţă de muncă în agricultură şi nu numai, altfel vor fi nevoiţi să aducă muncitori din Asia care să le lucreze pământurile.

„Încercăm să aducem oameni din ţări asiatice, din Indonezia, Pakistan sau Filipine. Există câteva cazuri în România, ferme de animale care au angajat muncitori asiatici”, a mai spus preşedintele LAPAR.

Cu toate că în agricultură sunt salarii la nivel european, tinerii preferă munci de culegător de căpşuni sau în construcţii cu câte 600-1000 euro.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.