În vacanța de iarnă, toate drumurile duc la Semmering!

872

La câteva ore de mers pe autostradă cu maşina sau cu autocarul, în Austria, crestele Alpilor austrieci sunt acoperite de zăpadă proaspătă, imaculată, iar hotelurile sunt pregătite pentru sezonul alb. Şi într-adevăr, perioada ce urmează este tocmai potrivită pentru un concediu în care să îmbinăm unele dintre cele mai frumoase sporturi ale iernii cu relaxarea şi răsfăţul suprem în care austriecii sunt deja specialişti.

Munţi înalţi, spaţii largi, şarmul belle-epoque şi confortul unui stil de viaţă modern, cultivat: Alpii Vienezi din Austria Inferioară oferă posibilitatea unică de a cunoaşte cele mai bune părţi ale Austriei într-un timp foarte scurt. Aflată aproape de Viena, dar totuşi destul de departe pentru a avea o privelişte netulburată asupra zonei încojurătoare, Semmering, stațiunea aflată în pasul cu același nume, se bucură de un climat blând de iarnă, datorită altitudinii medii: 940 – 1360 m. Aici se regăsesc de la pârtii pentru Campionatele Mondiale şi până la pârtii pentru începători, iar pârtia panramică de ski fond Wecshel – Semmering are 100 km.

Agenția de turism Ultramarin vă recomandă Semmering pentru vacanța de iarnă, pentru că aici vă veți bucura de cel mai mare domeniu de schi cu nocturnă din Europa, cu 7 pârtii iluminate noaptea. Aici există tot ce poţi să aştepţi de la o locaţie unde se desfăşoară cupa mondială de schi: un peisaj minunat, 14 km de pârtii excelente, un Split-Park pentru snowboarderi şi freestyleri şi o pârtie de săniuş iluminată. Semmering se poate mândri cu faptul că este cea mai veche arie de schi din Austria, fiind până la sfârişitul Imperiului stațiunea favorită a curții vieneze.  Aici  s-a organizat şi prima competiţie de schi oficială din Austria. Copiii pot schia pe ariile Stuhleck, Hirschenkoegel iar începătorii pe  Schmoll Fun. Majoritatea pârtiilor de schi sunt dotate cu tunuri de zăpadă iar pentru iubitorii snowboarding-ului există un parc care întrece toate aşteptările. De asemenea, în zonă se poate practica patinajul şi săniuşul, aici existând o pârtie de săniuş de cca 3 km.

La 7 km de Semmering se află stațiunea Spital am Semmering – Stuhleck, unde veți găsi 20 de km de pârtii (3 roșii și 8 albastre), două telescaune și șase instalații de teleschi.

Iar ca să îmbinaţi relaxarea muntelui cu farmecul împrejurimilor, vă propunem o excursie de o zi la Viena cu vizitarea Ringului vienez, a Palatului Schonbrunn, a Casei Muzicii, Musikverein – sala unde se ţine concertul de Anul Nou. O altă excursie pe care o puteți face, de o jumătate de zi de data aceasta (ca să mai aveţi timp seara de un răsfăţ la spa), este la Mariazell, unde veţi putea admira una dintre cele mai frumoase catedrale în stil baroc din Europa.

Ultramarin vă recomandă stațiunea în timpul vacanței de iarnă a copiilor din luna februarie: http://www.ultramarintm.ro/d1094/schi/cu-autocarul/schi-la-semmering.html. Nouă ne-a plăcut atât de mult, încât revenim an de an la Semmering, pentru o săptămână de schi și aer curat!

(P)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.