În umbra lui George Enescu, la Timișoara

251

De-a lungul timpului, mari violoniști au onorat scena muzicală timișoreană, printre care compozitorul George Enescu. Despre turneele din Banat ale marelui Enescu a scris în presa vremii un talentat violonist local de excepție, cunoscut în lumea muzicală din regiune: Josef Brandeisz. Acum, urmașii în arta interpretării la vioară încearcă să-i redea locul meritat în memoria colectivității.

Ca atare, Forumul Democrat al Germanilor din Banat, Facultatea de Muzică din cadrul Universității de Vest Timișoara și Liceul de Muzică “Ion Vidu” organizează, în perioada 1 – 3 aprilie, la Timișoara, prima ediție a concursului de vioară pentru tineri interpreţi, “Josef Brandeisz”. Data limită pentru înscrierea la preselecţia celor două secțiuni – 10-14 respectiv 15-18 ani – este 1 martie 2016.

Pentru acest eveniment și-au anunțat deja participarea tineri interpreți din Germania, Spania, Ungaria, Serbia și România. Evaluarea va fi făcută de un juriu internațional. Pe lângă concursul propriu-zis sunt anunțate prezentări de carte și expoziții fotografice.

Josef BrandeiszJosef Brandeisz (1896 – 1978) s-a născut la Ciacova, în județul Timiș. De notat că el este unul dintre cei mai importanți muzicieni timișoreni ai secolului XX, ca muzicolog, profesor şi violonist. Studiile muzicale le-a început la Conservatorul municipal din Timişoara (1909-1911) cu Bela Tomna (vioară), continuându-le la „Liszt Ferenc Zenemuveszeti Foiskola” din Budapesta (1921-1925) cu Molnar Antal (teorie-solfegiu), Siklos Adalbert (armonie), Geza Molnar (istoria muzicii, estetica muzicală), Hubay Jeno şi Mambriny Gyula (vioară), Kemeny Rezo (viola) şi Tamay Alajos (pian). S-a perfecţionat la Baden-Baden (1929) şi la „Musik-Hochschule” din Berlin (1932) cu Carl Flesch.

Josef Brandeisz a fost profesor de vioară la Conservatorul municipal din Timişoara între 1920 și 1944, violonist în Cvartetul de coarde „Tomm” din Timişoara între 1920 și 1938, prim-violist în Orchestra simfonică „Amicii muzicii” din Timişoara între 1920 și 1946, violist-solist şi şef de partidă în orchestra Operei Române, din Timişoara între 1947 și 1960 şi Filarmonica „Banatul” din Timişoara între 1947 şi 1949, lector la clasa de muzică de cameră la Institutul de artă din Timişoara între 1949 și 1950, profesor de vioară şi violă la Liceul de Muzică „Ion Vidu” din Timişoara între 1954 și 1973.

În cariera sa didactică de aproape 60 de ani, desfașurată exclusiv la Timișoara, a format peste 900 de violoniști, deveniți solişti, membri ai unor formații camerale, ai unor orchestre importante și profesori. A desfăşurat o bogată activitate concertistică (peste 200 de apariţii publice în ţară, însumând 66 de concerte şi 84 de diverse piese de compozitori români şi străini), participând la peste 50 de concerte camerale şi 59 de premiere de opere şi operete în Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.