În Timișoara va avea loc Gala de binefacere a antreprenorilor italieni. Video

276

Una din cele mai active entităţi economice ce se ocupă de interesele oamenilor de afaceri italieni de la noi din ţară vrea să încheie anul într-un mod cât se poate de frumos.

Este vorba de o Gală de binefacere a antreprenorilor italieni ce derulează afaceri aici la noi. Faţă de alte evenimente similare, când se premiază activitatea economică şi rezultatele în afaceri, de această dată va fi marcată implicarea în acte de caritate socială.

Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ Italiană pentru România (CCIpR) în colaborare cu tradiţionalii lor partenerii locali – Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş. Totul stă sub egida Ambasadei Italiei în Romania. Printre oaspeţii de seamă se va număra însuşi ambasadorul Italiei la Bucureşti alături de diplomaţi din Germania şi Serbia.
Această gală este prima de acest fel organizată la noi în oraş şi este considerată de Vicenzo Moderno, vicepreşedinte al CCIpR ca fiind unul din cele mai de seamă evenimente anuale organizat de Camera condusă şi de dânsul. Este dedicat entităţilor care se ocupă de atenuarea dificultăţilor persoanelor mai puţin norocoase.

Spre deosebire de alte evenimente similare, de această dată nu se fac strângeri de fonduri în timpul Galei. Totul este deja rezolvat prin campanii ce au avut început cu luni în urmă. Cei peste 21.000 euro vor merge spre trei beneficiari importanţi ce fac ceva pentru alinarea suferinţei celor nevoiaşi.

Cei ce se vor bucura de ajutor sunt:
– Fundaţia Parada din Bucureşti
– Asociaţia de jucării (Giocattolo) din Brădeţ de lângă Anina, judeţul Caraş-Severin
– Asociaţia Curtea Culorilor din Sârbova, judeţul Timiş

La Gală vor participa peste 300 de invitaţi: antreprenori, autorităţi locale din judeţele Arad şi Timiş, dar şi simpli prieteni ai comunităţii italiene. Pe lângă români sunt şi asociaţiile economice germane şi franceze invitate. De fapt va fi o seară a solidarităţii umane.

La bunul mers al serii de destindere vor contribui specialităţile gastronomice pregătite de un cunoscutul maestru Luigi Pomata, cel ce este pomenit şi de ghidul Michelin. Nu vor lipsi nici vinurile aduse de la Crama ,,Di Barolo’’ din Alba-Piemonte. La o seară italiană nu pot lipsi uleiurile de măsline şi brânzeturile fine ce vin tocmai din regiunea Puglia. Momentul este foarte bine ales fiind sincronizat cu Săptămâna Bucătăriei Italiene ce se marchează în toată lumea. Nu vor fi uitate nici trei din cele mai autentice restaurante cu specific Italian de la noi ce vor fi premiate cu certificatul ,, Ospitalitatea Italiană’’ ce este o recunoaştere oficială oferită de CCIpR celor ce respectă toate condiţiile bucătăriei italiene. Două din restaurante sunt de la noi din judeţ, iar un altul din Arad.

Copiii de la Fundaţia Parada Şi de la asociaţia Il Giocattolo au pregătit un spectacol aparte creat în totalitate de ei.

Preşedintele executiv al CCIAT, Florica Chiriţă, a subliniat importanţa unor parteneri economici, ca cei italieni, pentru dezvoltarea zonei noastre. Cele 3379 firme italiene deţin primul loc în investiţiile străine. Sunt cele ce sprijină orice iniţiativă serioasă de parteneriat. La misiunea economică ce a avut loc în Portugalia în această vară au participat alături de colegii lor români cu rezultate deosebite. De curând, firmele italiene oferă facilităţi importante pentru delegaţiile ce merg la târguri şi expoziţii în Italia, asigurând pe cât posibil transportul şi chiar cazarea partenerilor timişeni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.