Cred că nici o ţară nu are un echivalent al expresiei româneşti „merge şi aşa”, sau, chiar dacă există vreun sinonim, nu cred că este este atât de generalizat la nivelul întregii societăţi. O expresie care îşi are originile încă dinainte de Revoluţie şi care ne trage în jos în încercarea de a ne integra în lumea civilizată. De ce să ne dăm silinţa să facem ceva bun, trainic, durabil, dacă… „merge şi aşa”?
Încă din şcoală, îi învăţăm pe copii că nu e nevoie să înveţe, să-şi ridice nivelul, le oferim exemple gen Gigi Becali, Bianca Drăguşanu sau Daniela Crudu, oameni de succes fără prea multă carte. Aşa că importante sunt „şcoala vieţii”, şmechereala şi cum să-i păcălească pe ceilalţi. Şi atunci, de ce să mai înveţe, dacă „merge şi aşa”. Iar dacă cumva vreun profesor care încă mai are conştiinţă îi dă o notă mai mică sau, doamne fereşte, îl lasă corigent, merge la şcoală mama sau tata şi „rezolvă problema”. Fie cu ameninţări, fie cu o mică şpagă, fie cu un telefon „de sus”. De ce să se chinuie bietul copil dacă „merge şi aşa”?
De cealaltă parte a baricadei, profesorii, marginalizaţi, cu salarii mici, blazaţi, nu mai au nici o tragere de inimă să pună suflet în ceea ce fac (cu excepţiile de rigoare, bineînţeles, fiindcă, din fericire, mai există încă şi dascăli adevăraţi). Şi de ce ar face-o, dacă „merge şi aşa”? Oricum, ei nu mai reprezintă nişte modele pentru elevi, pentru societate.
Mai departe, în studenţie, „merge şi aşa” este ridicat la un nivel superior. Universitatea nu mai este o redută ce trebuie cucerită, e mai degrabă o piaţă publică în care intră cine vrea şi cam face ce vrea. Examenele? Lasă că facem o chetă şi îi dăm ceva profesorului să ne lase să copiem. De ce să mai meargă la cursuri, la seminarii, să-şi tocească mânecile prin biblioteci dacă „merge şi aşa”? Lucrarea de licenţă, de masterat, chiar şi de doctorat o luăm de pe internet sau o cumpărăm de la cineva gata făcută, nu contează că e plagiată, doar „merge şi aşa”. Importantă e diploma primită la absolvire, nu că ar avea vreo acoperire în cunoştinţe, dar pentru anumite posturi se cere acea bucată de hârtie. Iar daca la aceasta se „ataşează” şi o mică şpagă, propaspătul nostru absolvent poate prinde un post călduţ, dacă se poate la stat. Dacă mai şi pică ceva de acolo, cu atât mai bine.
Şi ce vor face dragii noştri absolvenţi, după ce în toată această perioadă i-am obişnuit că „merge şi aşa”? Vor merge cu drag la servici, nerăbdători să pună în aplicare cunoştinţele teoretice dobândite în şcoală? Mai întâi, care cunoştinţe? Şi apoi, care drag? De muncă? Sincer, mă cam îndoiesc. Au învăţat că „merge şi aşa”, iar acum asta vor pune în practică. Şi uite aşa am ajuns în situaţia în care nu suntem în stare să scriem nişte proiecte pentru atragerea fondurilor europene, nu suntem în stare să ne stabilim nişte priorităţi, nu suntem în stare să ne conturăm un proiect de ţară, nu mai suntem în stare să facem aproape nimic.
Tot pe linia lui „merge şi aşa” am construit, cu chiu cu vai, câţiva zeci de metri de autostradă care se surpă, asfaltăm străzi care rezistă până la prim ploaie sau la primul îngheţ. Criticăm blocurile de apartamente „ale lui Ceauşescu” şi spunem că erau „cutii de chibrituri” dar acum facem altele chiar mai mici, în construcţii băgăm cele mai ieftine materiale, că doar „merge şi aşa”, oricum clientul nu vede ce am făcut acolo. Maşina nu o ducem la service, lasă că rezolvă vecinul, că „merge şi aşa”. Iar exemplele cred că pot continua în toate domeniile.
Din păcate, doar tragediile ajung să ne mai scoată din amorţeală. Atunci, poate, e singura dată când mai spunem „aşa nu mai merge”. Acum se apropie alegerile. Oare „mai merge aşa”?
