13.1 C
Timișoara
luni 28 aprilie 2025

În sfârșit se întâmplă și la noi! Amenzi grele pentru timișenii care nu-și curăță terenurile de ambrozie

Un grup de parlamentari a declarat război unei plante care creşte în mod obişnuit pe terenurile neîngrijite din toată România. Asta după ce Girocul și Timișoara au luat măsuri de cel puțin un an.

Ambrozia creşte în voie în toate localităţile din România, mai ales la sfârşitul verii. Iubitoare de bioxid de carbon, aşa-numită „iarbă de paragină” provoacă însă multe alergii, unele extrem de severe. De la un an la altul, tot mai mulţi români ajung la medic spre finalul verii cu alergii severe din cauza polenului acestei plante. Netratate la timp, pot provoca astm.

Experţii Comisiei Europene au declarat ambrozia „specie periculoasă pentru sănătate” şi au pus-o pe o lista neagră. De altfel, alergologii afirmă că România e fruntaşă în Europa la numărul de alergii sezoniere.

Prin proiectul de lege anti-ambrozie parlamentarii români vor să îi oblige pe proprietarii terenurilor pe care creşte această plantă să o cosească, să o smulgă din rădăcina sau să o erbicideze. Inițiativa a fost depusă pe 19 aprilie la Senat pentru dezbatere.

Potrivit proiectului, cei care deţin terenuri trebuie să distrugă cel puţin o dată pe an ambrozia de pe el. Altfel riscă amenzi între 1.500 şi 10.000 de lei – în cazul persoanelor fizice – şi între 10.000 şi 50.000 de lei, în cazul celor juridice. Verificările ar urma să fie făcute de inspectori ai primăriilor, Direcţiilor pentru Agricultură, Gărzii de Mediu sau APIA. Proiectul de lege urmează fie dezbătut şi votat de fiecare Camera în parte.

Până să devină Lege, numai în județul Timiş autorităţile au desfăşurat o campanie pentru combaterea acestei buruieni periculoase. Primăria Timişoara de pildă le dă şi amenzi proprietarilor care nu au distrus-o pe terenurile pe care le deţin. Nivelul amenzilor este cuprins între 500 şi 1.000 de lei pentru persoanele fizice, iar persoanele juridice – între 1.000 şi 2.500 de lei. Primăria comunei Giroc a luat și ea măsuri concrete și combate ambrozia, prin cosiri, de două ori pe an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Poli Timișoara va fi preluată curând de oameni cu mulți bani. Un fost polist anunță renașterea echipei-fanion a Timișoarei

În amplul interviu acordat recent Gazetei Sporturilor, Gabriel Torje, puștiul-rebel crescut la Poli Timișoara, cedat ulterior la rivala de moarte Dinamo, și-a adus aminte...

Ce cred timișorenii despre schimbarea cărții de identitate? FOTO-VIDEO

A ajuns vestea noului buletin și în Banat. Timișorenii sunt atât pro cât și contra. Unii dintre ei așteaptă încântați noua schimbarea și spun...

Citește și :