3.1 C
Timișoara
vineri 10 ianuarie 2025

În programul „cinemavindek” ̶ „Copilăria lui Ivan”, de Andrei Tarkovski

Spitalul Județean de Urgență „Pius Brînzeu”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” ̶ toate trei din Timișoara ̶ continuă în 2025 colaborarea pentru programul „cinemavindek”, care constă în proiecții de fime artistice vechi.

Periodicitatea ̶ de două ori pe lună. Coordonator este publicistul Doru Botoiu, din a cărui arhivă provin toate filmele proiectate.

„Copilăria lui Ivan” (1962) este primul lungmetraj al regizorului Andrei Tarkovski. Este o capodoperă a cinematografiei mondiale și un exemplu remarcabil de poezie vizuală împletită cu realism dur. Filmul explorează experiența copilăriei în timpul războiului, o copilărie spulberată de brutalitatea conflictelor, dar marcată de o profundă dimensiune umană și spirituală.
Este povestea lui Ivan, un băiat de 12 ani care și-a pierdut familia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și care devine cercetaș pentru Armata Roșie. În ciuda vârstei fragede, el are o viață marcată de ură și răzbunare, din care lipsește orice urmă de copilărie obișnuită. Filmul juxtapune scenele onirice, pline de frumusețe și simbolism, cu realitatea crudă a războiului, reflectând trauma unui copil forțat să devină adult cu mult înainte de vreme. „Copilăria lui Ivan” este mai mult decât o poveste despre război; este o poezie vizuală despre pierdere, memorie și fragilitate umană. Prin combinația dintre realismul dur și simbolismul poetic, Tarkovski ne provoacă să reflectăm asupra propriei noastre umanități. Este un film care rămâne actual și emoționant, oferind o perspectivă profundă asupra războiului și asupra modului în care acesta distruge atât inocența, cât și speranța.

În deschidere, va fi proiectat scurtmetrajul „Alergătorul” (10 minute și 16 secunde), realizat acum peste 50 de ani de Iosif Costinaș în cadrul „Cineclub `70” din Timișoara.
Invitatul acestei ediții este Prof. dr. Mircea Lăzărescu, reputat psihiatru și scriitor.
Doritorii de cultură sunt așteptați marți, 14 ianuarie 2025, la ora 18, în Amfiteatrul B din Spitalul Județean.
Filmul „Copilăria lui Ivan” durează 95 de minute. La final pot urma dezbateri.
Intrarea este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un alt furnizor de gaz se va extinde pe piața românească. Ce schimbări promite Ministerul Energiei?

Ministerul Energiei a dat undă verde companiei Romgaz pentru extinderea furnizării energiei pe teritoriul României începând din acest an. Așadar, consumatorii casnici vor avea...

Urmărire ca-n filme, încheiată cu un plonjon în Bega

Urmărire ca-n filme azi-noapte la Timișoara, petrecută vineri, în jurul orei 3:00. Un bărbat de 40 de ani, se afla la volanul unui autovehicul,...

Citește și :