În premieră la Timișoara se sărbătorește Piano Day

173

„De ce are nevoie lumea de o „Zi a Pianului”? Din mai multe motive. Dar mai ales, pentru că nu strica să sărbătorim pianul și tot ce este în jurul lui: interpreți, compozitori, constructori de piane, acordori, transportatori și, cel mai important, ascultătorul.” – Nils Frahm

Ziua Pianului (Piano Day), un eveniment anual la nivel mondial, fondat de un grup de oameni cu pasiuni comune, la inițiativa lui Nils Frahm, are loc în a 88-a zi a anului. În anul 2023, ziua coincide cu 29 martie. Această zi a fost aleasă cu bună știință. Este a 88-a zi a anului așa cum și pianul are 88 de clape.
În lumea întreagă se marchează această zi prin momente artistice bine pregătite din timp sau improvizate ad-hoc. Pentru prima dată la noi în țară va răsuna în Capitala Culturală a Europei -Timișoara- muzica cu această ocazie.


. Timișoara se alătură astfel la cele 50 de capitale ale lumii, municipalități și centre muzicale, cu un recital de pian susținut de muzicianul Reinis Zariņš, din Letonia și printr-o serie de ateliere muzicale susținute de pianiști locali și pianistul leton.
„Organizăm evenimentul Piano Day cu un singur scop: de a arăta Timișoarei Capitală Culturală Europeană în anul 2023 cum înțelegem noi motto-ul oficial «Shine your light»: prin talentul și măiestria unui pianist de talie europeană, înrădăcinate și însuflețite de credința sa și a marilor compozitori europeni precum J.S. Bach, John Tavener, Arvo Part, Brad Mehldau, Olivier Messiaen și alții, ale căror lucrări le va interpreta în recitalul său unic: «Pilgrims into light»”, dă explicații despre concert Cristian Cazacu organizator al evenimentului.
Reinis a debutat la vârsta de zece ani șia participat la festivaluri de muzică prestigioase, inclusiv Festivalul de la Lucerna, Festivalul Internațional de Muzică Bath și Festivalul de muzică din Scotia. Virtuozitatea sa atentă a încântat publicul de la Concertgebouw din Amsterdam, Sala Wigmore din Londra, Sala de recital Weill din New York din Carnegie Hall și Sala de concerte Ceaikovski din Moscova. Reinis a colaborat cu orchestre de top, inclusiv Orchestra Filarmonicii din Londra, Orchestra de Cameră din Moscova, Kremerata Baltica și Orchestra de Cameră Ostrobothnian, precum și cu dirijorii Pierre Boulez, Peter Eötvös, Pablo Heras- Casado și Andris Poga, printre alții. Spectacolele sale au fost transmise în direct de BBC Radio 3, NDR, Polish National Radio și King FM. În 2018, a fost artist în rezidență la Latvian Radio 3 și la Sala de concerte Cēsis cu Trio-ul său Palladio.


Artistul leton va susține, cu prilejul prezenței în oraș, un masterclass în cadrul Facultății de Muzică și Teatru al Universității de Vest Timișoara. Apoi vor avea loc la Casa Logs pentru copii și mame din Ucraina alte două ateliere de pian, cu muzicieni locali.
Concertul de pian va avea loc la Centrul Reformat Noul Mileniu (de pe Splaiul Morarilor nr. 1b), miercuri 29 martie, ora 19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.