În prag de campanie electorală, Robu face apel la fair-play-VIDEO

1641

În curând începe campania electorală, iar primarul și co-președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, transmite că vrea liniște și pace în această competiție.

Democraţia presupune şi alegerea liberă a celor care urmează să reprezinte cetăţenii în administraţiile locale şi la nivel naţional şi să apere, respectiv să promoveze interesele comunităţii. Peste o lună vom avea alegeri locale, iar timişorenii cu drept de vot vor fi chemaţi la urne pentru a alege primarul, pe cei 27 de consilieri locali şi pe cei 37 de consilieri judeţeni, pentru următoarea perioadă de 4 ani. Întrucât peste câteva zile va începe campania electorală, fac apel la formaţiunile politice şi la candidaţii independenţi să desfăşoare o campanie decentă, în respect faţă de cetăţeni şi, implicit, în respect între competitori, o campanie bazată pe realizări şi proiecte necesare oraşului şi fezabile şi nu pe vorbe goale, o campanie fără calomnii. Timişoara, oraşul care a aprins flacăra luptei  pentru libertate, în urma căreia dictatura a fost înlocuită de democraţie, trebuie să se afirme şi cu această ocazie drept un oraş al fair-play-ului, un oraş al decenţei, un oraş cu adevărat european. Fie ca în final, pentru binele Timişoarei şi al timişorenilor, să câştige cei mai buni, a precizat, marți, primarul Nicolae Robu.

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Felicitari Domnule Primar Nicolae Robu ! . Doresc ca indemnul Dvs la fair-play sa fie bine primit de toti competitorii implicati in actualele Alegeri locale ! . In general , tare multi dintre romani si mai ales Timisorenii sunt animati in spiritul lor curat , de sentimentul Liberal , de Libertatea optiunii in cunostinta de cauza . Fie ca cei mai buni candidati sa obtina in final victoria mult dorita ! .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.