4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

În plină epidemie de gripă, Timișul primește doze suplimentare de vaccin

Ministerul Sănătății a anunțat că în România este, oficial, epidemie de gripă. Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a raportat astăzi Ministerului Sănătății că, în ultima săptămână de supraveghere și monitorizare, s-a înregistrat o creștere foarte mare a numărului de îmbolnăviri prin infecții respiratorii acute față de nivelul așteptat, iar activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere națională, raportându-se un număr aproape dublu de gripe clinice comparativ cu săptămâna precedentă, concluzionand ca gripa evolueaza epidemic.

Pentru continuarea vaccinarii antigripale, DSP Timiș va primi suplimentar 1.240 de doze de vaccin antigripal care va fi repartizat unităților sanitare și medicilor de familie care au solicitat suplimentare.

Unitățile de învățământ vor intesifica și respecta recomandările privind supravegherea și limitarea extinderii gripei conform protocolului semnat între Ministerul Sănătății și Miniesterul Educației și Cercetării.

Autoritățile au transmis și lista de măsuri pentur populație.

„- Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugereaza gripa, inclusiv pentru a stabili o eventuala indicatie de spitalizare;
– Izolarea voluntara la domiciliu a persoanelor care prezinta simptomatologie asemanatoare gripei;
– Respectarea etichetei tusei si stranutului (utilizarea de batiste de unica utilizare sau tuse/stranut la nivelul regiunii interne a articulatiei cotului);
– Igiena adecvata a mainilor, in vederea reducerii raspandirii virusului;
– Evitarea aglomeratiilor;
– Triaj epidemiologic zilnic in orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar si auxiliar, cu scoaterea temporara din colectivitate a celor depistati cu simptomatologie respiratorie.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :