Ne aflăm la începutul verii în plină sărbătoare a Rusaliilor. Este mare prilej de bucurie pentru toți creștinii să afle veste minunată a pogorârii Duhului Sfânt asupra ucenicilor Mântuitorului. În toate localitâțile din Banat s-a prăznuit așa cum se cuvine duminica binecuvântată.
Dar tot aici, în Banat, Rusaliile mai au și o altă semnificație, mult mai tristă. Cu exact 66 de ani în urmă autoritățile de atunci, ce nu aveau nici o legitimitate, au comis una din cele mai mari mârșavii asupra propriului popor. Chiar în zi de sărbătoare au năvălit hoardele de activiști ai partidului totalitar, apărați de milițieni, securiști și militari în zeci de localități ce se aflau în preajma graniței cu Jugoslavia. Fară multă vorbă, au dat ordine de îmbarcare în vagoanele de cale ferată ce erau pregătite miilor de familii ce le păreau suspecte.
A fost un adevărat act de genocid, ce nu este nici până azi recunoscut ca atare. Nu a contat nimic, de la copii de leagăn până la bătrâni neputincioși, familii întregi au apucat în grabă câteva lucruri și au fost deportați. Cei mai norocoși au reușit să-și ia cu ei câte o vită sau o căruță cu cai. Dar aceștia au fost puțini. Pretextele erau banale. Fie erau „chiaburi”, adică aveau câteva hectare de teren mai mult decât restul satului, fie aveu rude dincolo de graniță, fie au vorbit de rău regimul politic. Au fost cazuri de țărani simpli ce au plecat în bejenie doar fiincă știau o limbă străină, ceea ce părea de neadmis în acea epocă. Și doar aici, pe plaiurile bănățene, se vorbeau multe limbi, deci nu era ceva deosebit să te înțelegi cu un vecin pe graiul lui. Unele familii au fost chiar sărace de tot. Dar nu erau reguli. Totul era arbitrar. Nu au aflat unde sunt duși. Se credea că nu se vor opri trenurile până în Siberia. Au ajuns în Bărăgan, ce se va dovedi, în cei cinci ani de deportare, tot un Gulag după model sovietic, cu nimic mai blând.
A fost una din cele mai atroce lovituri date de statul totalitar împotriva propriilor cetățeni. Au fost frânte vieți, au fost distruse gospodării prospere. O agricultură avansată a fost readusă la stadiul din perioada medievală. Copiii au fost luați de la școlile lor din sat și rupți de civilizație. Au plecat de la casele lor îngrijite și au ajuns să locuiască în bordeie săpate în pământ.
Rusaliile din anul 1951 au fost începutul Golgotei pe care au urmat-o țărani bănățeni doar pentru că voiau să trăiască după tradiția lor.
Un număr de 12791 de familii, respectiv 40320 de persoane, din 258 de localități din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, au fost ridicate din căminele lor și aruncate, după un drum de două săptămâni, în Bărăgan. Au fost duși români, germani, sârbi, bulgari, refugiați din Basarabia și Nordul Bucovinei, aromâni. A fost a doua mare deportare, după cea a etnicilor germani, ce au fost duși în ianuarie 1945 în lagărele din Uniunea Sovietică.
După 1956 au putut să se întoarcă în satele lor, unde au găsit casele devastate și totul distrus. Mulți nu au mai apucat să se întoarcă. După cifrele oficiale 1.700 de persoane, dintre care 174 de copii au rămas în pământul stepei, doar puțini au mormintele cunoscute.
În Timișoara exista un monument ce amintește de această grozăvie. Ce ironie mai sumbră decât să comemorezi cea mai mare injustiție socială în Parcul Justiției? Monumentul arata în zi de duminică ca uitat. În alți ani erau membri ai diverselor asociații cu flori, corane și lumânări ce-și comemorau părinții și bunicii. Acum nimic din toate aceste. Păcat că se uită tragedia din 1951. Doar crucea stă stingheră să amintească de acei ani. Poate mai este o mică speranță de omagiere a celor plecați fără voie în deportare. În acel an Rusaliile au căzut în data de 17 iunie. Oare peste două saptămâni vine cineva cu câteva flori?
