Banatul este recunoscut, în spațiul românesc, ca un veritabil „paradis etnic”. Aici au trăit, au coexistat, s-au înfrățit, au avut chiar conflicte care, în istorie, s-au aplanat, diverse etnii. Potrivit ultimului recensământ, în județul Timiș conviețuiesc 694 777 de locuitori, între care românii dețin ponderea principală, cu un număr de 555 752, urmați de maghiari, cu 35 294, romi, 14 534, germani, 9 497, ucraineni, 5 935, turci, 133, ruși, 103, tătari, 24, 17 967 de locuitori de altă etnie (ruteni etc.), 11 518 nedeclarându-și nici o apartenență etnică.
Strămoșii sârbilor de azi sunt slavii, cei care au început să se stabilească pe teritoriul de azi al Județului Timiș cam din secolul al XIV-lea (Banatul istoric cuprinde și teritorii din Serbia și din Ungaria din zilele noastre).
Cu toate deosebirile de limbă, cultură și civilizație, românii au trăit alături de toate naționalitățile conlocuitoare, în general, în armonie și pace (excepție făcând perioadele de conflict), împrumutând de la ei tradiții, comportamente sociale etc., influențând, firește, la rândul lor, etniile cu care au conviețuit de veacuri. De altfel, în Timișoara se spune că un timișorean get-beget (născut și crescut în „vechea” Timișoară) cunoaște cinci limbi (pe lângă limba română, firește): germană, sârbă, maghiară, țigănească și evreiască. Este o practică destul de frecventă ca măcar în spațiul timișorean, sărbătorile, diferite de la rit la rit, să se țină deopotrivă, la toate datele, aceasta și datorită numeroaselor căsătorii mixte, dar și din motive de solidarităte etnică.
Oricum, în aceste zile, sârbii din Timișoara sărbătoresc sfârșitul de An Vechi și începutul Anului Nou, cu un decalaj de 13 zile. Acesta este datorat refuzului unei părți a creștinilor ortodocși de a accepta Calendarul Gregorian, continuând să se „ghideze” după cel vechi, Calendarul Iulian adică, și vorbim aici de anul 1924. Firește, nu facem vorbire aici doar de sîrbii din Timișoara ori din Banat, deoarece, actualmente, aproximativ 30 000 de sârbi, ruşi, lipoveni, ucraineni şi armeni care trăiesc în România ţin sărbătorile de iarnă după stilul vechi.
De Crăciun, sârbii ard, conform tradiției, crengi de stejar și aruncă boabe de grâu în flăcări. Este interesant faptul că „arborele cosmic” (numit Badniak), adoptat de către vecinii noștri este stejarul, și nu bradul (ca la noi). Aceasta trimite la alte rădăcini mitice, și anume la vechile tradiții druidice de odinioară, coborâte din nord, în care stejarul este simbolul forței fizice, dar și al aceleia morale și spirituale. Grâul, simbol puternic și în spațiul nostru de cultură, prezent în toate datinile și bucatele acestei perioade, reprezintă puterea resurecției, a germinării vieții din moarte, tot așa cum a făcut-o și Domnul nostru Iisus Christos, și a cărui Naștere, să nu uităm, se celebrează acum.
Focul este, evident, unul sacru, care creează un cerc magic, menit să protejeze oamenii și să alunge spiritele rele. După stingerea focului, întăriți de atingerea magică a forței sale divine, credincioșii merg spre case, unde îi așteptau mese îmbelșugate.
În această perioadă a anului, oamenii beau țuică fiartă, iar ca preparate tradiționale amintim varza murată, fasolea, plăcinta cu nucă și răvașe, cârnații cu hrean, sarmalele cu legume, diferite preparate din dovleac (simbol solar).
Așadar, să ne bucurăm, alături de conaționalii noștri sârbi (și) în aceste zile, de venirea Anului Nou. Srečna Nova Godina!
Gheorghe SECHEȘAN