În vara lui 2000, Politehnica Timișoara retrograda din Divizia B. A continuat însă în eșalonul secund, grație locului primit de la Dacia Pitești, care a trimis la Timișoara mai mulți jucători, precum și pe antrenorul Mihai Zamfir. Atunci a apărut în scenă, ca investitor „strategic”, italianul Claudio Zambon… Iată pasaje dintr-un interviu realizat în 2005, de către Cătălin Tudose, ulterior fondator al site-ului sport365.ro și secretar general al Asociației Presei Sportive din România, cu cel care a dat locul de B lui Poli. Legendarul director al Uzinelor Dacia, Constantin Stroe.
Constantin Stroe s-a stins din viată la finalul anului trecut, la 74 de ani. A fost cel care a contribuit la privatizarea și consolidarea celei mai de succes mărci din România. A lucrat la Dacia din 1968, iar între 1990 și 2002 a fost director general al uzinei, fiind apoi vicepreședinte al Consiliilor de Administrație Automobile Dacia și Renault Technologie Roumanie. Între 1988-1990 a lucrat la Timișoara, creând automobilul Lăstun.
– Ce v-a determinat în anul 2000 să cedați locul Daciei către Politehnica Timișoara și cum priviți acum acest aspect?
– Dacă mă întreabă cineva la ce orașe țin în mod deosebit, pun Piteștiul pe primul loc, aici trăiesc de când am terminat facultatea, sunt vreo 38 de ani de atunci, vă dați seama… sunt și cetățean de onoare și mă mândresc cu asta. Evident, pun Târgoviștea, că acolo am avut copilăria și adolescența, și pun Timișoara pe locul 3. Timișoara pentru mine este cel mai deosebit oraș din România. De ce? Pentru că eu am lucrat în Timișoara, și m-a prins Revoluția acolo, și am trăit printre oamenii aceia cu totul și cu totul aleși. Am făcut un gest de respect pentru orașul Timișoara, am făcut un gest gratuit, aceasta însemnând că n-am luat nici un ban pentru locul cedat. Pentru că vreau să fiu foarte sincer, am primit câte 20.000 de dolari pentru trei sau patru jucători care au rămas acolo, Chița, Feraru, Isac și nu îmi mai aduc aminte dacă mai era cineva, antrenorul Mihai Zamfir fiind cedat și el gratuit.
– Ați fost surprins de ceea ce a urmat sub patronatul lui Claudio Zambon?
– Îmi pare foarte rău că trebuie să mă exprim așa la adresa unui cetățean străin, cel care era la vremea aceea la conducerea lui Poli Timișoara nu s-a ridicat la nivelul prestigiului de care se bucură țara sa. Practic i-am dat un loc în Divizia B, am dat o osatură de fotbaliști și gestul meu nu și-a făcut efectul. Cu toată stima pe care o am pentru fostul și actualul primar al Timișoarei, Ciuhandu, care a venit la Pitești și cu care am negociat… i-am propus protocolul și acordul acesta de cedare, însă a fost un compromis și efectul său m-a durut apoi. Nu am avut nici un fel de alt câștig de altă natură, nici oficial din partea clubului, iar în ce privește câștiguri personale, nu mi-am propus vreodată să câștig din fotbal pe canale din astea mizerabile.
– S-a spus atunci că ar fi fost niște probleme financiare la Dacia și uzina nu și-ar fi permis să susțină a doua echipă, iar până la urmă Timișoara a ajuns tot în Divizia C.
– Nici vorbă, uzina Dacia a susținut din 1990 până în 2000 toate ramurile sportive din Pitești, mai puțin înotul și baschetul. Am avut echipă de volei fete care a avut performanțe deosebite, am avut echipă de box, de lupte, am avut handbal, am avut fotbal, eu am lansat prima dată piramida fotbalistică la Pitești. Așadar am vrut doar să fac un gest de respect pentru prestigiosul oraș Timișoara.
– Pe Codrea cum l-ați adus la Pitești?
– Primeam telefoane de la prieteni și cunoscuți, oameni implicați în fotbal la Timișoara, să îl iau eu pe Codrea de la Dinamo, că a fost furat de ei, și pe urmă să îl dau cumva înapoi. Am adus copilul ăsta aici și trebuie să vă spun că este unul dintre cei mai cuminți, educați, de bun-simț fotbaliști cu care am lucrat. Când am văzut ce poate… el aici a jucat, îmi pare foarte rău, am văzut că a declarat undeva că la Dinamo s-a consacrat… de unde, la Dinamo n-a jucat aproape deloc.
– Dar pe Dancia?
– Noi aveam un sistem de urmărire a copiilor care aveau perspectivă. Ca un făcut, când aranjam totul, imediat săreau ceilalți. Era cineva care transpira, că nu puteai să ții ultrasecret. Am reușit să îl luăm într-o iarnă, pe un timp infernal, altfel a doua zi ar fi semnat cu Rapidul.
