În cursa de 10 000 de… copaci, primarul Nicolae Robu inaugurează un parc

221

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a inaugurat astăzi Parcul Justiţiei, cu o săptămână înainte de termen, după ce acesta a fost supus unui important proces de reabilitare şi modenizare.

Proiectul, început în luna aprilie, este cu finanţare din fonduri europene nerambursabile. Valoarea totală este de 2,09 milioane de lei, din care 2,04 milioane de lei fonduri europene.

Proiectul a fost realizat de SC Green Project SRL din Iaşi, iar execuţia a fost realizată de SC Lovintim SRL. „Iată, vin firme din Iaşi, care sunt competitive, câştigă licitaţia şi fac treabă bună, aşa cum am văzut că au făcut cei care au proiectat acest parc”, a declarat edilul Timişoarei.

Ce s-a făcut aici? S-au schimbat anumite reţele de utilităţi, s-a montat un sistem de irigare în tot parcul, s-au amenajat anumite „insule”, unde vor fi flori şi s-au plantat bulbi acolo. Sigur, florile vor răsări în primăvară, iar în rest, pe marea majoritate a suprafeţei parcului s-a postat covor de iarbă. Evident că s-au amenajat toate aleile, s-au făcut dotări cu mobilier specific (bănci, coşuri de gunoi) şi, un lucru deosebit, s-a îndepărtat gardul.

„Nu a fost tăiat nici un copac, chiar din contra, am plantat în acest mandat peste 8.000 de copaci şi ambiţia este să depăşim 10.000 până la sfârşitul mandatului”, a mai adaugat primarul Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.