1.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

În curând! Salarii enorme pentru medici şi profesori! De unde vor veni banii promişi de social-democraţi…

Legea salarizării va ajunge după minivacanța de Paşti pe masa parlamentarilor. Aleşii vor avea de analizat majorări salariale şi de 150%, unele aplicabile chiar din prima lună a anului viitor, pentru sănătate, de exemplu. Mai mult, în comisii va trebui analizată inclusiv ţinta pentru 2022 de stabilire a salariului minim la 2.500 lei scrie capital.ro.

Legea, în forma actuală, ridică salariile medicilor până la un nivel de 3.600 euro, iar premierul şi patriarhul vor avea salarii identice. Unele majorări salariale vor fi disponibile chiar din luna iulie, lună în care PSD promite că legea va fi deja în vigoare.

Proiectul de lege stabileşte o ţintă a valorii salariului minim pentru anul 2022 la 2.500 lei, în condiţiile în care acest indicator se află acum la valoarea de 1.450 lei. Creşterea salariului minim este una graduală. Astfel că, de exemplu, din 2018 până în 2020 majorarea este de aproximativ 100 lei pe an, ca din 2020 până în 2022 să asistăm, potrivit proiectului, la o creştere a salariului minim de aproape 375 lei pe an. Legea salarizării prevede raportarea salariilor în plată la salariul minim cu raportul de 1 la 12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu în plată. Cel mai mare salariu îl are preşedintele ţării. Astfel că, la un salariu minim de 1.750 lei în 2020, preşedintele ales va avea un salariu de 21.000 lei, ca în 2022, la un salariu minim de 2.500 lei, venitul primului om în stat să urce la 30.000 lei. Premierul va avea un salariu de 11,5 ori mai mare decât salariul minim, astfel că în 2020 va încasa 20.125 lei, iar doi ani mai târziu 28.750 lei. Salariul premierului va fi identic cu venitul celor doi preşedinţi ai camerelor Parlamentului şi al Patriarhului Bisericii Ortodoxe.

Salarii mai mari în sectorul de sănătate

Majorări salariale substanţiale primesc în primul rând angajaţii din sănătate. Legea prevede că salariile medicilor şi asistenţilor cresc de la 1 ianuarie 2018 şi cu 125%. Un medic primar va avea salariul de 12.500 lei, la un nivel proiectat pentru anul 2022, iar un medic specialist 9.900 de lei. În timp ce un mediu rezident va putea încasa până la 7.300 lei pe lună, iar un asistent 5.649 lei. Un medic rezident în anul I va fi plătit din prima lună cu 5.700 lei. În învăţământ, majorările salariale ajung până la 150%.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Două contracte de finanțare prin PNRR destinate dezvoltării infrastructurii Universității de Vest din Timișoara (UVT)

La Ministerul Educației, ministrul Ligia Deca a semnat, alături de directorul general administrativ UVT, Laurențiu Georgescu, cele două contracte de finanțare aferente proiectelor din...

Licitație pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30

După victoria în instanță împotriva fostului constructor, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două...

Citește și :