În Consiliul Local există un simulacru de opoziție, crede USR

192

În ultima vreme, pe plan local, au fost o serie de dezbateri publice de interes comunitar, în special legate de teme financiare organizate de primăria municipiului Timișoara.

Membrii formațiunii USR, chiar dacă nu fac parte din consiliul local, au fost prezernți la aceste discuții și au expus puncte de vedere privitoare la cele dezbătute.

Principala temă ce preocupă atât politicienii, cât și simplii cetățeni neimplicați este tema creșterii impozitelor și taxelor locale. Acestea vor spori cu 50 la sută, aceasta fiind chiar limita maximă admisă de legislația în vigoare acum.

O altă temă discutată mult este cea a unui nou împrumut menit a refinanța creditele existente la această data.

Iată ce are de spus Alexandru Cadar, liderul local al partidului USR, despre aceste probleme financiare cu care se confruntă Primăria Timișoara:

„În ce privește majorarea taxelor locale cu 50 la sută am spus-o atunci, o spunem și acum, suntem împotriva acestui mod pompieristic de a face lucrurile mai ales pe parte de fiscalitate. Adică fără nici o predictibilitate. La sfârșit de an în ultimul trimestru, autoritățile locale cresc impozitele și taxele locale de anul viitor cu 50 de procente. Evident nu este o abordare de bună practică normală, în orice guvernare locală. Noi am propus o eșalonare, deci o creștere etapizată a acestor valori și la pachete cu câteva propuneri concrete ce ar aduce venituri suplimentare la bugetul local. Aceste măsuri noi le considerăm mai potrivite. Am propus extinderea zonei Timpark în alte regiuni din oraș. Am propus creșterea tarifului orar. De asemenea în acele zone rezidențiale unde există infrastructură potrivită pentru acest lucru am propus oferirea oportunității celor din zonă să achiziționeze în baza unor abonamente loc de parcare pe timpul nopții. 20 la sută din locuri, acolo unde există, să fie alocate unui astfel de proiect. Și de asemenea o taxa suplimentară pentru deținătorii de mai multe mașini. Sunt măsuri evident unitare ce urmăresc o descurajarea a folosirii de mașini și de a îndemna oamenii de a folosi transportul în comun”.

Aceste măsuri, deși par potrivite, până acum nu au fost luate în considerare de Consiliul Local, încât acum sunt în continuare prevăzute majorările de 50 de procente atât pentru vehicule cât și pentru clădirile rezidențiale.

Nici modul în care s-a luat această decizie nu este de natură de a mulțumi membrii USR. Au fost 14 voturi pentru, trei împotrivă și șase abțineri. Abținerile sunt de neînțeles. Era o situație de spus cu voce tare Da sau Nu. Abținerile sunt de ambigui. Sunt, însă, câteva motive ce motivează partidul de a ajunge în Consiliul Local.

„Considerăm că este vorba de un simulacru de opoziție și în funcție de interese se fac diverse ridicări de poziție în consiliu mai degrabă în interese de organizație și mai puțin în interesul cetățeanului. Vom fi prezenți în continuare la următoarele dezbateri de la primărie. Pentru sfârșit de an ne concentrăm acum să trimitem câteva propuneri de proiecte, la fel ca și anul trecut, către primărie astfel încât să le ia în considerare pentru proiectul de buget pentru anul viitor”, explică Alexandru Cadar poziția partidului în chestiuni locale.

Iar unele propuneri mai vechi vor fi trimise din nou. Una dintre acestea este cea legată de situația parcărilor etajate în zone rezidențiale. Primul loc propus este în Calea Martirilor (încă nu s-a realizat), dar și în alte locuri unde se pot realiza astfel de obiective. Cu investiții relativ mici s-ar putea face lucruri destul de importante, cred membrii USR.

1 COMENTARIU

  1. Usr a propus extinderea zonei timpark si cresterea tarifului orar ?!
    Ar trebui ca acest mesaj sa il citeasca toti naivii din timisoara si din romania care inca mai cred ca partidul celor care nu au avut niciodata contact cu realitatea ar putea guverna vreodata pentru alticineva decat pentru martienii . Acesti ,,oameni noi” asa cum se pretind usr-istii vin de pe cu totul alta planeta. Sa ceri majorari de taxe si extinderea birurilor auto in cartiere asta da alternativa la administratia robu. Felicitari extraterestrilor cadar si falcoi. In ritmul asta veti parasi planeta politica definitiv la urmatoarele alegeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.