4.1 C
Timișoara
joi 18 decembrie 2025

În ciuda lui Robu, rămânem cu paragina aflată la doi pași de Primăria Timișoara!

Clădirea unde a funcţionat Liceul de Arte Plastice şi cea în care încă există Inspectoratul Şcolar Timiş nu se demolează. Cel puţin asta transmite Direcţia pentru Cultură Timiş, care susţine că avizul acordat de Ministerul Culturii este doar pentru realizarea unui studiu istoric.

“Până în prezent, la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș nu a fost depusă nici o documentație în vederea emiterii unui aviz de specialitate pentru demolarea clădirilor existente pe acest amplasament.

Avizul Ministerului Culturii, despre care se vorbește în presă este, de fapt, avizul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, emis în 2014, aviz pentru Studiul istoric – document prin care nu se avizează explicit demolarea clădirilor de pe ansamblul Liceului de Artă.

liceu arta izraelit timisoara

Concluziile Studiului istoric, nu conduc la “declasificarea clădirilor de pe amplasament” – termen incorect utilizat în protocolul întocmit între Primărie și Proprietar – terenul fiind acela care rămâne în continuare în ansamblul cuprins în Lista Monumentelor Istorice 2010” , transmite Direcţia pentru Cultură Timiş.

Cert este că există intenţia de demolare, însă pentru acest lucru clădirile trebuie scoase din circuitul istoric. Ele fac parte din ansamblul urban II şi sunt protejate de legea monumentelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Program special de sărbători în Iulius Town: Cinema City, deschis în Ajun și în prima zi din an

De sărbători, fiecare dintre noi își petrece timpul cu cei dragi și se bucură de momentele magice petrecute în familie. Iulius Town Timișoara...

Cine au fost criminalii lui Ceaușescu în represiunea sângeroasă împotriva Timișoarei

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat miercuri o pagină de document din Arhiva Securității care aduce o nouă dovadă directă privind...

Citește și :