Veste bună pentru fumătorii din Caransebeş! Autorităţile locale au decis să permită deschiderea de spaţii speciale pentru fumători. Mai exact, în faţa cafenelelor, a barurilor şi a restaurantelor se vor amenaja un fel de terase unde va fi permis fumatul. Nu se vor putea consuma băuturi alcoolice aici şi nici alimente, dar astfel clienţii care fumează vor putea ieşi afară, într-un spaţiu civilizat, să îşi aprindă ţigările.
„Primăria oferă spaţii care să nu depăşească o treime din trotuar, pentru a fi amplasate acolo mese înalte, prevăzute cu scrumiere, cu destinaţia explicită pentru fumat, fără ca acolo să se servească produse alimentare, alcoolice sau nealcoolice.
Măsuri similare au fost implementate şi în oraşele mari din Europa, şi la Bucureşti, şi cred că şi la Caransebeş putem atinge, printr-o asemenea măsură, trei interese importante – ale întreprinzătorilor, ale fumătorilor şi, nu în ultimul rând, Primăria poate încasa, prin închirierea spaţiilor respective, un venit suplimentar la bugetul local”, a declarat Marcel Vela, primarul din Caransebeş.
Decizia a fost deja aprobată de Consiliul Local Caransebeş, iar acum administratorii localurilor de alimentaţie publică pot solicita suprafeţe din faţa firmelor lor. Mai rămâne ca autorităţile locale să stabilească tariful chiriei percepute pentru spaţiile de pe trotuare.