2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

În Banat nu avem ieşire la mare, dar putem oferi orice turiştilor exigenţi-VIDEO

Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în Timiș a deschis, astăzi 10 martie, Conferința Națională de Turism.
Tema propusă de Delia Barbu, directorul executiv al APDT, a fost extrem de generoasă, încercând să dea o componentă cât mai practică unui vechi deziderat local. Revitalizarea turismului în județul Timiș și în întrega provincie a Banatului.

Este de importanță majoră să se intensifice primirea și găzduirea călătorilor veniți de pretutindeni. Aceștia trebuie de asemenea să viziteze, să se distreze, să facă sport, să asiste la spectacole de cele mai variate feluri, adică să se simtă bine și să dorească să se întoarcă și cu alte prilejuri. Un drumeț mulţumit va reveni dar va duce și vorba mai departe atrăgând și alți curioși. Turistul mulțumit devine automat agent publicitar.

După cum a spus-o un cunoscător, aici în Banat se poate face cam orice tip de turism cu excepția celui maritim. De la drumeții pe cărări de deal sau de munte până la tratamente balneare ori vizite tematice cu caracter cultural, istoric sau gastronomic aceste plaiuri pot oferi orice.

Infrastructura o permite, drumurile sunt chiar ceva mai multe decât în alte zone, clima este destul de blândă și primitoare fără excease deosebite. Există un aeroport internațional și încă câteva locale în apropiere. Legăturile feroviare ar trebui doar puse iar în funcțiune. Canalul navigabil ce străbate judeșul și taie orașul ăn două ar putea fi o excelentă cale de legături internaționale. Iată doar câteva atuuri pe care ar trebui mizat pentru dezvoltarea turistică locală.

CONFERINTA TURISM.Still018

La conferință au participat reprezentanți ai consiliilor județene din Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, toate zone apropiate Timișului ce ar putea fi complementare una alteia și ar putea profita impreună de turiști.

Simion Giurcă de la MInisterul Turismului a incercat să răspundă la întrebarea dacă putem deveni cu adevărat „fruncea” între destinațiile turistice românești. Întrebarea a rămas în continuare deschisă.

Alina Pintilie a corelat posibilitățile județului cu provocarea deschisă de apropierea anului 2021 când va trebui să ne asumăm rolul onorant și dificil de Capitală Culturală Europeană. Roxana Manasia a prezentat încă o data oportunitățile ce le oferă Aeroportul Internațional Timișoara.
Istoricul Ioan Hațegan, ca unul ce se ocupă de mult timp de fenomenul turistic a încercat să facă o echilibrată alăturare între dorințe și posibilitățile locale reale.

În teorie, totul sună destul de bine!  În practică însă nu e totul roz.  La întrebarea „ Cine nu vrea să se întâmple un turism civilizat în Timiș și în Banat?” istoricul Ioan Hațegan, el însuși ghid turistic ce se ocupă cu bucurie de multe grupuri ce vor să afle cât mai multe a punctat câteva aspecte mai bune dar și mai puțin în regulă.

„Sunt oameni care nu pricep că ar avea de câștigat și ei și comunitatea. Sunt oameni care-și văd doar simplul interes, îi denigrează pe toți ceilalți, ei sunt doar ei, alții nu există. Și mai există și vorba aia ce spune că mama proștilor este mereu gravidă. Și atunci este momentul în care acuma ar trebui să se schimbe mentalitatea. Până acum toți românii au dorit să iasă. Și au ieșit. Firmele de turism locale și zonaleau indeplinit acesta dorinta uriasa a oamenilor de a iesi in lume. Dar acuma lumea vine spre noi in 2021. Cum o așteptăm? Am discutat despre fenomen. Opiniiile sunt foarte intresante. Ce trebuie să facă Consililu Local și Consiliul Județean pe de o parte ș ice trebuie să facă firmele de turism? Care sunt programele de turism pentru tot Banatul dar și Hunedoara ? Cu exceptia turismului marin in acestă zona se poate face orice tip de turism, inclusive turismul de nișă. Sunt oameni care și-au făcut firme de turism de nișă. Mai este și problema ghizilor. Eu sunt de ani de zile dascăl de ghizi și la firme private ce școlesc ghizi, dar și la Universitatea de Vest. Majoritatea ghizilor turistici sunt în regulă. Avem destul de mulți. Dar ar trebui o primenire. Nu trebuie dați afară. Trebuie aleși cei mai buni fie cei proprii fie colaboratori, care să cunoască nu numai Timișoara ci și traseele din Banat sau din Hunedoara pe care turiștii vor să le viziteze, că au ce vedea. Și în acestă situație trebuie să se facă o reorganizare a Asociației Ghizilor de Turism din Timiș și Banat. Sper să se schimbe mentalitatea. Fără să se schimbe această mentalitate de astăzi nu avem mari șanse!” concluzionează Haţegan.

2 COMENTARII

  1. NOA BINE MAA CA ESIRE LA MARE VREI SI TU;PUNET LA PUCT RAUL BEGA SI CONSIDERA CA AI ESIRE IN LARG;DACA CAPITALEI NU-I TREBUIE ESIRE LA MARE;VREI TU IN TM:DACA A FOST IDEIE COMUNISTA SI TREBUIA INCEPUTA SI TERMINATA NU O FOST BUNA CA A FOST GANDITA DE OAMENI CU CAP;NU BANDITI;HOTI SI TALHARI;ACEI OAMENI AU GANDIT PT TARA

    • Banatu’ are di tăti, mai puțân eșire la mare și licere mici (sau „minuscule”, cum le mai zâc regățenii), da’ nu-i bai, că, oricum, bănățanu’ scrie numa’ cu licere mari (sau „majuscule”, cum le mai zâc regățenii), ca să se vază că tăt bănățanu’ îi fruncea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Citește și :