În aşteptarea învestirii, Dominic Fritz pregăteşte primele măsuri anti-covid

82

În aşteptarea învestirii ca primar al Timişoarei, Dominic Fritz anunţă ca are deja o echipă de experţi cu care a gândit primele măsuri anti-coronavirus, pentru următoarea perioadă. El are şi o strategie de testare a populaţie, precum şi câteva alternative pentru sprijinirea celor din domeniul HORECA.

„Va intra în funcțiune și o comisie de experți care mă va sfătui în legătură cu controlul epidemiei de COVID-19 în Timișoara. Am avut o primă întâlnire online cu ei și avem deja pe masă câteva măsuri bazate pe date epidemiologice și pe studii de impact din toate perspectivele”, a anunțat Fritz.

Din comisie vor face parte conf. univ. dr. Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, dr. Virgil Musta, sociologul Bogdan Nadolu, dr. Octavian Jurma, medic și cercetător, și Val Mureșan, manager și inginer.

„Am stat de vorbă cu reprezentanții Horetim și sunt hotărât să găsim soluții pentru ca această industrie să rămână în viață și în această perioadă foarte complicată. De asemenea, m-am întâlnit și cu prof. Marin Popescu, inspectorul şcolar general, pentru a-l asigura că Ppimăria va susține elevii timișoreni indiferent de scenariul epidemiologic”, a mai punctat Dominic Fritz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.