Culorile vii și calde ale picturii Banatului sârbesc vor umple de marți, 18 iulie, de la ora 18,00, spațiul Galeriei „Armonii Cromatice” din Timișoara și Inima curată a Kovačicei va bate în Capitala Europeană a Culturii 2023.
În cadrul unei colaborări derulate în oglindă – și care a dus artiști români pe simezele Galeriei de Artă Naivă din Kovačica, Serbia – un grup de 22 de artiști din țara vecină vor expune la Timișoara 30 de lucrări de pictură naivă sub titlul Inima curată a Kovačicei. Lucrările vor fi expuse în perioada 18 – 30 iulie, în spațiul galeriei timișorene situată pe Bulevardul 16 Decembrie 1989 nr. 14.
„Interferențe cromatice transfrontaliere este titlul proiectului nostru comun, proiect prin care am avut, mai întâi, bucuria de a fi primiți și expuși în spațiul Galeriei de Artă Naivă din Kovačica, începând cu 7 iulie. În perioada următoare, începând din 18 iulie, vor fi prezenți aici, prin lucrările lor, reprezentanți de seamă ai picturii naïve din Banatul sârbesc, care vor expune, spre încântare, din frumusețea și originalitatea acestui spațiu.”
Parteneriatul stabilit între Galeria de Artă Naivă din Kovačica, Republica Serbia și Galeria „Armonii Cromatice” din Timișoara este unul nou deschis între galerii.
„Ne propunem să derulăm programe comune, să promovăm artele – și mă refer nu doar la pictură, ci și la sculptură, grafică sau altele – să sprijinim artiștii și să fim, de ce nu, o deschidere pentru partenerii noștri. Ne împlinim în acest fel una dintre meniri, aceea de a deveni un spațiu de artă de care să se bucure cât mai mulți artiști, așa cum am declarant la deschiderea acestui spațiu, în urmă cu doi ani. Vă așteptăm, deci, alături de noi la acest vernisaj-eveniment și moment ce marchează un alt început. La vernisajul de marți, 18 iulie, va fi prezentă doamna Ana Žolnaj Barca, directoarea Galeriei de Artă Naivă din Kovačica, domnul Alexandru Gross, din partea comunității slovacilor din Nădlac, Arad, dar și reprezentanți ai comunității sârbești din Timiș”. declară organizatorii.