Parcă niciodată toamna nu fu mai frumoasă ca acum. Ea nu este altceva decât una dintre fiicele Bătrânului Anotimp. A venit singură, pe aripile vântului, îmbrăcată într-o mantie multicoloră, şi parcă ea era cea mai frumoasă dintre toate surorile ei. Iar în această călătorie a ei, ea nu a venit cu mâna goală şi a ţinut ca să facă oamenilor tot felul de daruri, unele mai bogate decât altele, culorile cele mai blânde şi mai luminoase pe care le-a luat de la Pictorul Magic, roade gustoase de la Grădinarul Şef, şi peste toate astea a aruncat razele soarelui luate din magia cerului.
Iar în drumul ei spre Bătrânul Continent s-a oprit pentru o clipă, să se odihnerască, la Muzeul Satului Bănăţean. Acolo, în timp ce se odihnea a suflat de jur împrejurul ei, iar natura a devenit atât de multicoloră, încât magia asta ce a făcut-o nu a îmbrăcat numai pomi, ci şi pe oameni i-a încântat, şi parcă au devenit mai buni.
Oamenii se plimbau tăcuţi pe alei, copiii se zbenguiau, lătra un câine, un cocoş cânta Cucurigu, foşnea vântul, iar frunzele mai părăseau bătrânul stejar de sute de ani, una câte una şi se aşezau covor pe iarba ce încă fâlfâia în adierile zilei şi în lumina soarelui.
Am ajuns pe marginea lacului şi am simţit tresăritul apei, toamna mă urmărea melancolica si trista, probabil gândindu-se la ceea ce mai avea de făcut în continuare, să despoaie copacii, să aducă vântul, bruma, ploile şi frigul.
Parcă toamna acestui an a fost cea mai frumoasă de până acum, şi ca dovadă urmăriţi filmuleţul şi fotografiile şi vă veţi convinge că am dreptate.
