6.2 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

Implicare activă a Universitatății de Vest din Timișoara în agenda globală de inovare deschisă

În perioada 24-27 septembrie 2024, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a avut onoarea de a găzdui și co-organiza cu European Network of Living Labs (ENoLL) evenimentul Open Living Lab Days 2024 (OLLD), conferință internațională anuală de referință dedicată inovării deschise și colaborării prin intermediul laboratoarelor vii. Reunind peste 350 de participanți din întreaga lume, evenimentul a reunit cercetători, practicieni și antreprenori din 46 de țări de pe 5 continente.

UVT este prima universitate din România devenită membru efectiv ENoLL din 2022, ocazie cu care abordarea strategică a inovării deschise a fost confirmată prin demersul extern de evaluare a calității proceselor de laborator viu la nivel instituțional. În acest context, organizarea la Timișoara a ediției 2024 a OLLD a continuat seria de premiere cu integrarea în programului conferinței a primului eveniment de brokeraj. Acesta a fost realizat în parteneriat cu ADR Vest, care găzduiește biroul regional Enterprise Europe Network, și și-a propus stimularea colaborărilor între organizații din regiunea Vest și laboratoare vii din toată lumea. În plus, un moment de mare importanță a fost alegerea primului membru român în Consiliul ENoLL, consiliu cu mandat de 3 ani, din care face parte de acum și Directorul de inovare al UVT.


Pe parcursul celor patru zile, participanții au luat parte la sesiuni interactive care au abordat provocări sociale și societale precum sănătatea, schimbările climatice, securitatea, inteligența artificială, integrarea soluțiilor bazate pe natură în artă, cultură și industriile creative. Totul s-a desfășurat pe baza principiilor inovării deschise: co-design, centrare pe utilizatorul final al produselor și serviciilor, răspuns la probleme reale și implicarea tuturor dimensiunilor helixului cvadruplu (academic, public, privat și societate civilă).

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Ca premise de viitor, conferința Open Living Lab Days 2024 pune bazele întăririi capacității ecosistemului regional de inovare și antreprenoriat pentru a funcționa autentic, în favoarea proceselor de inovare relevante teritorial și scalabile global. Acest proces include dezvoltarea de meso și micro inițiative de laboratoare vii, racordate la principiile ENoLL, reprezentate regional prin UVT Digital & Green Living Lab, care include participarea cetățenilor la CDI și generarea politicilor publice fundamentate pe dovezi științifice, în domeniile de specializare inteligentă.”

Universitatea de Vest din Timișoara implicată activ în agenda globală de inovare deschisă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO – VIDEO | Zeci de timișoreni au umplut secțiile de votare de la liceul Calderon. Printre ei s-a aflat și Eugen Dogariu, senator

Liceul Jean Louis Calderon a vuit de lume. Tineri, adulți și bătrâni deopotrivă, zeci de Timișoreni au umplut cele patru secții de votare amenajate...

Fraudă la alegeri! Președinta unei secții de votare a încercat să completeze procese verbale în alb

Deși în primele ore ale zilei de votare a fost liniște, a apărut iată, o o primă tentativă de fraudare a alegerilor. Președinta unei...

Citește și :