Săptămâna ce tocmai s-a încheiat a marcat o importantă întâlnire a miniștrilor agriculturii din Polonia, Bulgaria, Cehia, Romania, Slovacia si Ungaria ce a adus în discuție în format de videoconferința problemele cele mai stringente ale comerțului agricol din această perioadă.
În cadrul videoconferinței s-a pus in discuție situația creată pe piețele celor șase state membre de importul produselor agroalimentare din Ucraina.
Prin acestă întâlnire se continuă demersul făcut de prim- miniștrii din România, Polonia, Slovacia, Ungaria, respectiv președintele Bulgariei, care au semnat o scrisoare adresată Președintei Comisiei Europene, prin care s-a solicitat luarea unor măsuri concrete în vederea îmbunătățirii situației.
În cadrul videoconferinței s-a convenit ca aceste probleme să nu se abordeze separat, ci în mod unitar de către cele șase state membre.
S-a căzut de acord de către toți participanții, că experții fiecărei părți să redacteze o informare, care să fie agreeată la nivel politic după care să fie prezentată atât în cadrul Consiliului de miniștri ai agriculturii din 25 aprilie, cât și transmisă comisarilor europeni pentru agricultura Janusz Wojciechowski și respectiv pentru comerț, Valdis Dombrovskis.