Un câine a impresionat până la lacrimi prin gestul pe care l-a făcut la mormântul stăpânului său. Patrupedul a rămas mai mult timp alături de cel care l-a crescut, chiar şi după ce acesta a decedat. Întreaga scenă s-a petrecut în cimitirul din localitatea Iegherişte, judeţul Satu Mare.
Potrivit jurnaliştilor de la Gazeta de Nord-Vest, scena s-a petrecut miercuri, la înmormântarea unui localnic. Bărbatul, în vârstă de 86 de ani, a decedat din cauze naturale, iar la slujba sa de înmormântare au participat, pe lângă membrii familiei, şi câinele pe care l-a crescut, un husky metiş. Chiar dacă slujba oficiată de preot a fost încheiată, câinele nu a plecat de pe mormântul stăpânului său.