Cadavrul unui bărbat a fost găsit în avansată stare de putrefacție în curtea fostului Liceu Agricol de pe strada Timișoarei, din Lugoj.
Mai mulți polițiști au ajuns la locul unde a fost găsit trupul fără viață și au constatat, la o verificare sumară, că bărbatul nu a avut parte de o moarte violentă, scrie lugojinfo.ro.
Oamenii care locuiesc în zonă susțin că acesta, în vârstă de 68 de ani, nu a mai fost văzut de cel puțin trei săptămâni, însă se pare că omul a murit în urmă cu două săptămâni.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului din Lugoj urmând ca medicii legiști să se pronunțe cu privire la cauza morții.
Fostul Liceu Agricol de pe strada Timișoarei a fost abandonat în ultimii ani de către administrația locală, astfel că locația a devenit raiul hoților și al persoanelor fără adăpost.