Imaginaţia hoţilor nu are limite! Cum au păcălit o femeie naivă şi i-au furat toată agoniseala

337
Germany, North Rhine Westphalia, Burglary breaking into family home

Polițiștii din localitatea Sacu fac cercetări în vederea identificării a două persoane bănuite că au sustras suma de 3.500 de lei din locuința unei femei.

În fapt, ieri, 15 martie a.c., în intervalul orar 08.45-09.00, două persoane necunoscute de sex masculin s-au prezentat la domiciliul unei femei în vârstă de 62 de ani, din localitatea Sacu. Sub pretextul că sunt colegi de muncă cu fiul acesteia plecat la muncă în Germania, cei doi i-au spus femeii că fiul i-a trimis 50 de euro. În momentul următor i-au înmânat acesteia o bancnotă de 500 de lei, spunându-i să își tragă din bani contravaloarea sumei de 50 de euro și să le înapoieze restul de bani.

Femeia, însoțită de unul dintre bănuiți, a luat bancnota și a mers în bucătăria imobilului unde a schimbat banii dintr-un portmoneu ascuns sub o pernă. L-a condus apoi pe bărbat spre ieșire unde al doilea bărbat îi aștepta. Când a văzut-o, acesta i-a cerut un chituc de lemn, mințind că are pană la autoturism. Cât timp femeia l-a însoțit pe cel de-al doilea bărbat în grădina casei unde avea depozitate lemnele, primul bărbat s-a întors în locuință și a sustras portmoneul din bucătărie, în care se aflau 3.500 de lei.

Ulterior, cei doi au urcat într-un autoturism de culoare gri și au părăsit localitatea.

Din investigațiile efectuate, polițiștii au stabilit că cei doi bărbați ar fi purtat discuții în prealabil cu soțul persoanei vătămate pe care l-ar fi întâlnit pe stradă, acesta povestindu-le despre fiul său plecat la muncă în Germania.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, în continuare polițiștii efectuând cercetări în vederea identificării autorilor si a recuperării prejudiciului cauzat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.