0.1 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Ilie Sârbu mai vrea o tură prin pădurile României! A primit la 73 de ani o nouă sinecură grasă din partea colegilor de partid

Ilie Sârbu (73 de ani), socrul lui Victor Ponta – consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu, a fost numit membru în Consiliul de Administrație al regiei naționale a pădurilor Rosilva, potrivit unui ordin semnat de ministrul Mediului, Mircea Fechet (PNL). Sârbu nu are nici o competență legată de domeniul forestier, el fiind anterior vicepreședintele Curții de Conturi. În 2014, DNA a început urmărirea penală a lui Sârbu în dosarul retrocedărilor ilegale care au lăsat Romsilva fără 44.000 de hectare de păduri, dar în 2018 l-a scos de sub urmărirea penală.

Ministrul Fechet l-a numit pe Ilie Sârbu membru în CA al Romsilva în 23 noiembrie, prin ordin de ministru. Sârbu este membru provizoriu în Consiliul de Administrație.

Ulterior, printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație al Romsilva din 12 decembrie 2023, Ilie Sârbu a fost numit membru în Comitetul de audit al regiei autonome.

De remarcat că Ilie Sârbu a avut în coordonare ca vicepreședinte al Curții de Conturi inclusiv departamentul care audita Romsilva, potrivit informațiilor G4Media.

Urmărit penal de DNA pentru fraudarea Romsilva, apoi exonerat de răspundere

În octombrie 2014, procurorii DNA au anunțat public că Ilie Sârbu este urmărit penal în celebrul dosar al fraudării Romsilva, alături de Viorel Hrebenciuc, fostul deputat Ioan Adam și fostul director Romsilva Adam Crăciunescu. Procurorii susțineau la acel moment că cei patru au format în 2012 un grup infracțional organizat prin care au trucat un proces de retrocedare care a dus la dispariția din patrimoniul Romsilva a peste 40.000 de hectare de pădure.

În 2018, procurorii DNA au dispus clasarea dosarului față de Ilie Sârbu, pe motiv că nu există probe că a săvârșit infracțiunea, potrivit comunicatului DNA. ”Din analiza probatoriului a rezultat că nu există probe suficiente care să susțină săvârșirea de către persoana respectivă a infracțiunilor de folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite și sprijinirea unui grup infracțional organizat”, arată DNA.

Înalta Curte de Casație şi Justiţie a dispus în noiembrie 2023 încetarea procesului penal împotriva inculpaţilor din dosarul retrocedărilor ilegale de păduri de la Romsilva, pe motiv că faptele de care erau acuzaţi aceştia s-au prescris.

Averea lui Ilie Sârbu

Ilie Sârbu are, potrivit declarației sale de avere, trei terenuri intravilane în București, două apartamente în București, bijuterii de 35.000 de euro și tablouri de 10.000 de euro. El are și 239.000 de lei într-un cont bancar.

În 2023, el a încasat de la Curtea de Conturi, ca salariu, suma de 325 de mii de lei. A încasat și o pensie de 72 de mii de lei de la Casa de Pensii, precum și o pensie specială de la Senat de aproape 52 de mii de lei.

CV Ilie Sârbu

Ilie Sârbu este de profesie preot ortodox. Între 1976 și 1981 a fost profesor și director la Seminarul Teologic din Caransebeș. În perioada 1984–1990 a fost consilier economic la Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timișoarei și Caransebeșului. Între 1991 și 2000 a fost director al firmei Fangmeier Timișoara, după care și-a început cariera politică.

În 2000, pentru câteva luni, a devenit președintele Consiliul Județean Timiș, apoi timp de patru ani ministru al agriculturii în guvernul Adrian Năstase (PSD). În legislatura 2004-2008 a fost senator de Timiș din partea PSD. În perioada octombrie-decembrie 2008, în urma demisiei lui Nicolae Văcăroiu, a fost președinte al Senatului României.

La alegerile legislative din 2008 a obținut un nou mandat de senator de Timiș. În data de 22 decembrie 2008 a fost învestit în funcția de ministru al agriculturii în primul guvern Boc (PD-PSD), funcție pe care a deținut-o până la 1 octombrie 2009.

A revenit în parlament în 2012 ca senator PSD, iar în 2015 a fost numit de parlament vicepreședinte la Autoritatea de Audit. Din 2020 până în 2023 a fost vicepreședinte la Curtea de Conturi.

Sursa: https://www.g4media.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Tragedia omului”, în regia lui Silviu Purcărete, unul dintre cele mai îndrăgite spectacole ale Teatrului Maghiar, revine pe scenă în ultima lună a lui...

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara readuce pe scenă „Tragedia omului”, în regia lui Silviu Purcărete, după capodopera lui Madách Imre, o...

Debut în forță la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi

UPT Nippon Autumn Fest - Kakehashi, organizat de Centrul Jutsu pentru colaborarea cu Japonia din cadrul Universității Politehnica Timișoara, a debutat în forță. Vineri, 22...

Citește și :