1.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

ÎCCJ l-a declarat pe primarul comunei Târnova incompatibil. Florin Farcașiu și-ar putea pierde funcția

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a dat dreptate Agenției Naționale de Integritate în procesul ce îl vizează pe Florin Farcașiu, primarul comunei Târnova. Acum, acesta ar urma să-și piardă funcția.

„Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei civile nr. 59 din 14 februarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată şi, rejudecând respinge acţiunea reclamantului, Farcasiu Florin, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2019”, se arată în minuta ÎCCJ.

Potrivit ANI, în perioada 26 iunie 2012 – 29 iunie 2014, acesta a deținut simultan funcția de primar al comunei Târnova și calitatea de membru în Consiliile de Administrație ale Școlilor Gimanziale Târnova și Agrișu Mare. Acesta ar fi participat, ca reprezentant al Primăriei, la 33 de ședințe ale Consiliilor de Administrație ale celor două unități școlare.

Florin Farcașiu a declarat că își va îndeplini funcția de primar până la noi ordine.

Sursa: glsa.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :