I-au informat și avertizat până i-au amendat cu peste 10.000 de lei în doar o lună. Pentru cine vin vremuri grele

569

După luni de zile de avertismente şi campanii de informare, fără niciun rezultat din partea şoferilor, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie pe Drumuri Publice şi Parcări au trecut la sancţionarea conducătorilor auto care blochează pistele de biciclete.

Astfel, numai în ultima lună poliţiştii locali au încheiat un număr de 35 procese verbale în cuantum total de 10.105 lei. În perioada următoare, se anunţă vremuri grele pentru şoferii indisciplinaţi.

Conform Codului Rutier, șoferii care blochează pistele sunt sancționați cu două puncte amendă, în cuantum de 290 lei, la care se adaugă şi două puncte penalizare. Săptămânile următoare vom continua aceste acţiuni şi nu vom mai fi indulgenţi cu cei care opresc, staţionează sau parchează pe pistele de biciclete.” a declarat directorul general al Direcţiei Generale Poliţia Locală, Florin Barna.

La nivelul municipiului Arad au fost realizate piste de biciclete pe o lungime de aproape 130 de kilometri, prin două programe: unul în valoare de șase milioane de euro, cu finanțare europeană și unul în valoare de 5,4 milioane de lei, cu finanțare locală.

sursă: livearad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.