Hoții încă mai încearcă să fure din magazine la Timișoara

237

Cu toate că au fost prezentate numeroase cazuri de hoți prinși încercând să fure din magazine, cu toate ca majoritatea spațiilor comerciale au montate camere de supraveghere, tot se mai găsesc unii care își încearcă ”norocul”, sperând să nu fie depistați. Ceea ce se întâmplă tot mai rar!

Polițiștii Secției 5 Timișoara efectuează cercetări față de două persoane bănuite de furt din societate comercială. Pe numele acestora a fost întocmit dosar penal.

La data de 10 septembrie a.c., poliţiştii Secţiei 5 Timişoara au fost sesizaţi despre faptul că două persoane au fost depistate de agenţii de pază a unei societăți comerciale, situată pe raza municipiului, în timp ce sustrăgeau bunuri.

Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că o femeie de 43 de ani și un bărbat de 33 de ani au fost depistați după ce au trecut de casa de marcat având asupra lor produse alimentare și electronice neachitate.

Prejudiciul în valoare de aproape 1300 de lei a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite reprezentanților societății comerciale.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.