Hoții au spart casa unui fost șef de poliție din vestul țării! Acesta și-a anunțat lipsa de la domiciliu pe Facebook

684

Una predică pentru alţii, alta fac ei. Contrar recomandărilor pe care le fac structurile de comunicare ale Poliţiei în scopul prevenirii spargerilor de locuinţe, fostul şef al Poliţiei Beiuş, recent pensionat, respectiv fost şef al Poliţiei din Ştei, a anunţat pe Facebook că e plecat în concediu la mare, iar hoţii i-au prădat casa.

„Distracţie totală cu nepoţeii la mare!”, a scris Magda, postând o poză cu el şi cu nepoţii pe malul mării (foto jos). Postarea a strâns peste 80 de comentarii, prin care prietenii de pe rețeaua de socializare i-au urat polițistului concediu plăcut.

Locuinţa comisarului şef Sorin Magda din cartierul şteian Petrileni a fost spartă în noaptea de duminică spre luni, Poliţia fiind sesizată cu privire la acest lucru în cursul dimineţii, iar în scurt timp la adresă au sosit echipaje de criminalişti.

,,A fost depusă o plângere, iar la această oră se efectuează cercetări în vederea identificării autorului sau autorilor şi pentru recuperarea prejudiciului”, a declarat pentru ebihoreanul.ro, comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Comisarul şef Sorin Magda a condus Poliţia Ştei până în luna septembrie a anului trecut, când a fost numit atât la şefia Poliţiei Municipiului Beiuş, cât şi la comanda Secţiei Poliţiei Rurale Beiuş.

Ofiţerul s-a pensionat în primăvara acestui an.

politist-cu-nepotii-la-mare

sursă: ebihoreanul.ro

1 COMENTARIU

  1. Ieri 30 decembrie la m ontrebat pe Magda Sorin in Unicar dun Stei daca ia u gasit pe hoti care iau bijuteriiice politie si ce politailuat bijuteriile si ma raspuns ca eu le am luat ca de ce intreb atat de

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.