Hoți prinși în fapt, la Timișoara! Vezi ce mod de operare ingenios aveau

916

Trei persoane din Timişoara au fost reţinute de poliţişti după ce au furat bunuri din mai multe societăţi comerciale. O femeie şi doi minori au fost prinşi în timp ce operau.

Prima reţinută a fost o femeie de 38 de ani care a sustras îmbrăcăminte dintr-un magazin şi a încercat să plece fără să le achite. Aceasta a fost oprită de agenţii de pază până la venirea poliţiştilor. Apoi, oamenii legii au intervenit pentru a reţine un tânăr de doar 15 ani care a furat baterii externe pentru alimentarea produselor electronice dintr-un alt magazin. Şi acesta a fost imobilizat de agenţii de pază şi predat poliţiştilor.

Un al treilea furt a fost comis tot de un minor de 17 ani, din Timişoara. Acesta a încercat şi el să plece din magazin fără să achite articole vestimentare. Prejudiciul în valoare de aproximativ 1900 de lei a fost recuperat în totalitate de polițiști, bunurile fiind predate reprezentanţilor societăţilor comerciale. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.