Hoți de buzunare, dați jos din tramvaie de polițiști. FOTO

869

Controlorii Societății de Transport Public Timișoara și polițiștii timișoreni au ieșit la ”plimbare” cu mijloacele de transport în comun. Raita dată a avut un scop precis: prevenirea furturilor.

Mai multe persoane au fost descoperite ”la muncă” în tramvaie, troleibuze și autobuze.

”Acțiunea a constat în îndrumarea călătorilor asupra modului de protejare a bunurilor, pentru a nu cădea victime hoților de buzunare, precum și în identificarea în mijloacele de transport a persoanelor cunoscute ca desfășurând o activitate infracțională. Agenții au împărțit pliante, iar publicului călător li s-a recomandat păstrarea obiectelor de valoare în buzunarele interioare ale hainei, să fie atenți la celelalte persoane din jurul lor, iar gențile sau alte bagaje să fie închise și ținute sub observație”, a transmis STPT.

În urma acțiunii desfășurate, în mijloacele de transport au fost depistate 4 persoane, fiind cunoscute ca hoți de buzunare (C.G., P.Ș., C.A., Ș.R.), în zona Piața Traian – Piața 700. Acestea au fost conduse la Secția 1 în vederea identificării și luării de măsuri legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.