Încă un hot de buzunare din tramvai a fost reținut de oamenii legii, la Timișoara. Barbatul a fost prins în fapt și imobilizat de un călător până la sosirea polițiștilor.
„În timp ce se afla într-un tramvai oprit în stația de pe strada C. Brediceanu din municipiul Timișoara, ar fi profitat de neatenţia unui bărbat, de 59 de ani și i-ar fi sustras dintr-o plasă, portmoneul care conținea documente personale și 500 lei, fiind reținut până la sosirea organelor de poliție, de către un călător”, au transmis polițiștii.
Bunurile bărbatului prădat au fost recuperate și predate acestuia.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bănuitul fiind reţinut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș”, mai spun cei de la IPJ Timiș.
foto – arhivă