Polițiștii din Timiș au prins un cuplu de tâlhari și un hoț de combustibil. Prima captură a fost făcută în Timișoara. Oamenii legii au arestat un tânăr de 21 de ani și o femeie de 18 ani care au furat un telefon mobil sub amenințarea unui cuțit.
„În fapt, în data de 8 noiembrie, în jurul orei 17:35, cei doi ar fi sustras, prin amenințarea cu un obiect ascuțit, telefonul mobil al unui tânăr, în vârstă de 20 de ani, în timp ce acesta se afla pe strada Zenit din municipiul Timișoara. Atât bărbatul, cât și femeia au fost reținuţi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând să fie prezentați magistraților cu propunere de luarea unei măsuri preventive”, a transmis IPJ Timiș.
La Făget a fost prins un bărbat care obișnuia să își alimenteze mașina în benzinării din Dumbrăvița și să plece fără să plătească. A creat un prejudiciu de 2.000 de lei. Acum a ajuns în arrest. „La data de 08 noiembrie a.c., în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii orașului Făget, au identificat în Făget un bărbat de 34 de ani, pe numele căruia era emis mandat de aducere pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată, acesta fiind predat polițiștilor Secției 1 Poliție Rurală Timișoara pentru continuarea cercetărilor. În fapt, în perioada octombrie-noiembrie a.c., acesta ar fi alimentat autoturismul proprietate personală de la mai multe stații de alimentare cu carburant de pe raza localitățiii Dumbrăvița, fără a plăti contravaloarea combustibilului alimentat, creând un prejudiciu de peste 2000 de lei”, a mai transmis Poliția.