DRDP Timișoara are, de vineri după masă, un nou director gerenal. Numirea, deși temporară, a devenit oficială în cadrul întâlnirii Consiliului Administrației CNAIR. Consiliul a mai aprobat și suspendarea lui Cristian Ispravnic cât timp acesta se află sub cercetarea penală în dosarul mitei de la DRDP Timișoara și PSD Arad.
Consiliul de adminisrație al CNAIR a decis că este ”de acord cu suspendarea domnului Ispravnix Cristian Ilie din funcția de director general regional al DRDP Tmișoara până la data încetării măsurii controlului judiciar dispusă în dosarul nr. 3275/1/2019 emisă de către Înalta Culrte de Casație și Justiție/Secția Penală, având în vede că, prin conținutul măsurii dispuse, salariatul în cauză este împiedicat să își excercite atribuțiile de serviciu”.
În aceeași ședință a fost luată decizia ”de preluare temporară de către domnul Siomion Horațiu Mircea a funcției de director general regional în cadrul DRDP Timișoara pe durata menținerii măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpatul Ispavnic Cristian Ilie”.
Iată de ce este acuzat Cristian Ispravnic:
ISPRAVNIC CRISTIAN ILIE, director general regional al Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara și vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
– 9 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
– 5 infracțiuni de luare de mită
– 5 infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit
– complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată.