Familia

Portarul de legendă al fotbalului românesc și internațional Helmuth Duckadam s-a născut la 2 ianuarie 1959 în comuna Semlac din județul Arad, tatăl său Josef era șvab din Șagu, județul Arad, iar mama sa Elisabeth, născută Kálmán, este originară din Semlac, este de naționalitate maghiară. A avut un frate și o soră mai mică.

Inteligent, crescut într-o familie unde punctualitatea, disciplina și respectarea unei promisiuni era literă de lege, conform proverbului ,,Vorba dată e datorie luată!” și educat în special de bunica maternă Elisabeth Kálmán (născută Schmidt, în Germania),

Helmuth Duckadam a deprins de mic cu mentalitatea unui sportiv de performanță, ceea ce explică performanțele lui sportive de mai târziu.

Cariera sportivă arădeană

Școala începută la secția germană din comuna Semlac a însemnat și debutul activității lui sportive, ca portar în echipa școlii, pentru ca la 15 ani să joace pe același post în echipa comunală, Semlăcana Semlac, iar în 1974 să ajungă la Clubul Sportiv Școlar „Gloria Arad”.

Promovat la echipa de juniori (pitici) a Uzinei de Tramvaie Arad (UTA), a jucat acolo o jumătate de an, ulterior ajungând între 1977-1978 la „Constructorul Arad”, antrenată de Nicolae (supranumit ,,Coco”) Dumitrescu, fost campion al României cu UTA de 4 ori (ca jucător) și de două ori ca antrenor, echipă clasată în Divizia C a fotbalului românesc de atunci, echivalentul de azi al Ligii a III-a, unde după un an, în 1978, a ajuns din nou la ,,Bătrâna doamnă a forbalului românesc” (UTA), antrenată de un alt mare nume al fotbalului românesc, Ion V. (supranumit ,,Jackie”) Ionescu, ce l-a promovat în echipa de seniori.

A debutat la 17 septembrie 1978, în meciul dintre UTA-Clubul Sportiv Târgoviște, la care a participat și Nicolae Dobrin, încheiat cu scorul de 0-2 pentru echipa din fosta capitală a Țării Românești.

Selecționat pentru calitățile sale de portar în echipa națională de fotbal a României, antrenată de Mircea Lucescu, i s-au făcut oferta de a fi transferat, la Universitatea Craiova, antrenată de Costică Ștefănescu sau la Fotbal Club „Steaua București”, propunere făcută de căpitanul echipei, Ștefan Sameș, ocazie cu care Helmuth Duckadam a ales în 1982 oferta de la ,,Steaua București”, ceea ce i-a dat ocazia ca mai târziu să fie student și absolvent al Facultății de Aeronave și Autovehicule Militare de la Academia Tehnică Militară din București.

Activitatea la FC ,,Steaua București”

Destinul a făcut ca arădeanul Helmuth Duckadam să ajungă la Fotbal Club ,,Steaua București”, echipa de fotbal a Ministerului Apărării Naționale, în perioada când aceasta a început să atingă forma ei maximă, din întreaga sa istorie, începând din 1985, când antrenor principal era Emeric Jenei, antrenor secund era Anghel Iordănescu, pregătirea fizică generală era asigurată de preparatorul fizic Florentin Marinescu, actualul președinte al Federației Române de Arte Marțiale, toate posibile și datorită sprijinului politic al lui Valentin Ceaușescu, mare iubitor de fotbal, fiul vitreg al lui Nicolae Ceaușescu, dictatorul comunist al României de atunci.

Helmuth Duckadama a participat la 80 de meciuri ale ,,roș-albaștrilor”, obținând cu aceasta câștigarea a două titluri de campioană a României (1984/1985 și 1985/1986), o Cupă a României (19884/1985) și Cupa Campionilor Europeni (1986).

Parcursul spre Cupa Campionilor Europeni debutat cu meciul dintre steliști și campioana Danemarcei, Velje Boldklub, ai noștri reușind o remiză în deplasare cu 1-1, mulțumită golului marcat în marin Radu II în minutul 89, pentru ca în retur o ,,Steaua București” în mare formă să înscrie în poarta adversă prin golurile marcate de Victor Pițurcă, Ladislau Bölöni, Gavrilă Pele (,,Gabi”) Balint și Tudorel Stoica.

Calificată în turul doi, „Steaua” a întâlnit echipa de fotbal omoloagă din Ungaria, „Kispest Honvéd FC”, care a învins-o cu 0-1, dar la București presiunea stelistă asupra buturilor maghiare a dat naștere unui amețitor scor de 4-1.

Ajunși în sferturile de finală, roș-albaștrii au întâlnit pe Ghencea finlandezii de la „Kuusysi Lahti”, cu care au remizat, luându-și apoi revanșa în deplasare, prin șutul salvator al lui Victor Pițurcă din interiorul careului de 16 metri, executat în minutul 80, care le-a asigurat calificare în jumătățile de finală.

Întâlnirea din meciul tur cu echipa de fotbal campioană a Belgiei, Clubul Regal de Sport Anderlecht, a fost câștigată de oaspeți cu 1-0, dar în retur „o dublă” marca Victor Pițurcă, una în prima repriză, alta în cea secundă, la care s-a adăugat golul marcat de Gabi Balint în minutul 23 al primei reprize a trimis Steaua în finala Cupei Campionilor Europeni.

Apogeul—finala Cupei Campionilor Europeni

Echipa antrenată de ,,Nea Imi” Jenei în confruntarea de pe stadionul Rámon Sánchez-Pizjuán din Sevilla în 7 mai 1986 a fost alcătuită din Helmuth Duckadam (portar), Ștefan Iovan (căpitan, fundaș dreapta), Miodrag Belodedici (libero/fundaș central), Ilie Bărbulescu (fundaș stânga, în prima repriză), Adrian Bumbescu (fundaș central), Ladislau Bölöni (mijlocaș), Mihai Majearu (mijlocaș, în prima repriză, înlocuit în a doua repriză cu Marius Lăcătuș, ca atacant), Gavrilă Balint (atacant), Victor Pițurcă (atacant, înlocuit cu Marin Radu II în minutul 112), Lucian Bălan (mijlocaș în a doua repriză, înlocuit în minutul 23 cu antrenorul secund al Stelei, Anghel Iordănescu), pe când

britanicul Terry Venables, antrenorul FC Barcelona, a aliniat un 11 compus din Francisco Javier González Urruticoechea (cunoscut ca Urruti, portar, înlocuit în a doua repriză cu Gerardo Miranda Concepcion), Miguel Bernardo Bianquetti (Migueli, fundaș central), Julio Alberto Moreno Casas (Julio Alberto, fundaș central, înlocuit în a doua repriză cu Víctor Muñoz Manrique, numit Victor, mijlocaș), José Ramón Alexanko Ventosa (Alexanko sau Alesanco, mijlocaș central, căpitanul echipei), Francisco José Carrasco Hidalgo (,,Lobo”/,,Lupul”, fundaș), Bernd Schuster (mijlocaș, căpitan, înlocuit cu Jose Moratalla Claramunt, în minutul 84), Ángel Pedraza Lamilla (fundaș/mijlocaș central, înlocuit în a doua repriză cu scoțianul Steven Archibald ca atacant, schimbat pe același post cu Àngel Alonso Herrera (poreclit ,,Pichi”) în minutul 111 și Marcos Alonso Peña (fundaș).

Gazdele erau favorite în câștigarea trofeului, din cauză că aveau o echipă de prima clasă și jucau pe un stadion unde erau susținuți de 70.000 de spectatori, dar strategia de joc a lui „Nea Imi” Jenei, de a-l introduce pe antrenorul secund Anghel Iordănescu în calitate de jucăror în locul lui Lucian Bălan în repriza secundă, deteminarea și forma fizică excepțională a jucătorilor noștri au anihilat avantajele gazdelor, după 120 de minute scorul era de 0-0 și s-a trecut la executarea loviturilor de la 11 metri pentru departajarea concurentelor.

Meciul de fotbal a fost arbitrat de Michel Vautrot, Alain Delmer și M. Girard, din Franța, iar steliștii au fost nevoiți, prin decizia UEFA, să evolueze în echipament alb, din cauză că echipamentul gardelor era tot în culorile roșu și albastru.

Iar aici experiența lui Duckadam a intuit, genial, ceea ce va urma, așa cum a declarat jurnalistei Eveline Păuna într-un interviu publicat în Revista Tango, din 9 mai 2013, unde a declarat că „În acele momente mi-am făcut o strategie. Foarte importantă a fost prima lovitură pe care a tras-o Alesanco (Ventosa, mijlocaș central, căpitanul echipei).

– Am reușit, prin poziția lui, să ghicesc colțul (…) și am apărat prima lovitură.

– Cea de-a doua lovitură, ca și celelalte, a fost un joc al minții, pentru că m-am pus în situația celui care executa lovitura.

– Cum aș executa eu?

– Dacă facem o retrospectivă a fost așa: portarul de la Barcelona, Urruti, a apărat una în stânga și una în dreapta și logic era ca următorul jucător, Pedraza (Ángel Pedraza Lamilla), să gândească, pe undeva, la fel: portarul, adică eu, a apărat una pe dreapta, logic ar încerca în stânga, deci trag tot în dreapta. A gândit ca și mine sau eu ca și el: m-am dus tot în dreapta.

– Cea mai simplă lovitură a fost cea de-a treia, a lui Piti Alonso, care era logică, după ce un portar apără două lovituri pe o parte, în dreapta, va pleca în stânga, deci trag în dreapta. (…)

La a patra lovitură mă gândeam ce să fac:

– Am apărat trei lovituri pe dreapta, ce voi face la a patra?

Mă gândeam la jucătorul care bate lovitura, că este convins că eu mi-am ales un colț, dreapta și se gândește să tragă în stânga. Așa a gândit Marcos și așa am gândit și eu.

Am apărat, astfel, și cea de-a patra lovitură”.

Reușita lui Duckadam l-a făcut pe Teoharie Coca-Cozma, comentatorul sportiv al TVR să exclame: „–Apără Duckadam!”, pentru ca apoi să gafeze, spunând, sub imperiul epuizării fizice și emoționale „– Suntem finaliști!” (calificați în finală), corectându-se în fraza următoare „– Am câștigat Cupa! Cupa campionilor Europeni este la București!”.

Apărarea celor 4 lovituri de penalty i-a asigurat lui Helmuth Duckadam un loc în Cartea Recordurilor, ca primul portar din lume ce a apărat într-un meci de fotbal 4 lovituri de la 11 metri consecutive, celălalt fiind Ciaran Kelly de la FC Sligo Rovers, ce a apărat 4 lovituri de penalty în finala Cupei FAI Ford, în meciul dintre Sligo Rovers cu Shamrock Rovers din 14 noiembrie 2010.

Pentru Helmuth Duckadam a fost apogeul carierei lui sportive, excepționale, iar pentru românii ce trăiau în bezna regimului ceaușist seara de 7 mai 1986 a fost o rază de lumină, ea rămânând vie în memoria microbiștilor români și de aiurea, spectatorii de pe stadionul din Sevilla sau din fața micilor ecrane amintindu-și pentru totdeauna de portarul mustăcios și concentrat al oaspeților, ce a reușit să facă față, aparent miraculos, cele 4 lovituri consecutive de la 11 metri.

Ecoul victoriei în mass-media românească și internațională

În Republica Socialistă România, unde ,,forța politică conducătoare” (de fapt, partidul-stat) era Partidul Comunist Român, condus de către dictatorul Nicolae Ceaușescu, victoriile sportive erau subordonate propagandei și imagologiei comuniste, ce preamăreau cultul personalității ,,conducătorului iubit”.

Ghinionul a făcut că o aniversare-simbol dragă propagandei comuniste—în 8 mai 1986 se împlineau 65 de ani de la organizarea primului congres al Partidului Comunist Român, la 8 mai 1921, ai cărei membri au fost arestați din ordinul premierului Constantin Argetoianu—s-a suprapus cu știrea victoriei obținute de ,,Steaua București”, din acest motiv ea fiind marginalizată de cenzura comunistă din mass-media românească.

Unicul ziar sportiv distribuit la nivel național din România de atunci, ,,Sportul”, a avut numai titlul pe prima pagină, „Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni”, în pagina 4 și ultima fiind cronicile sportive redactate de Ioan Chirilă și Mircea Ionescu, iar în publicațiile județene spațiul tipografic alocat ei fiind considerabil mai mic.

Agențiile de presă naționale (EFE) și internaționale (Reuters) au relatat pe larg despre victoria roș-albaștrilor, cotidianul sportiv italian „Gazzetta dello Sport” a titrat că „În estul Europei s-a mai născut o stea”, iar un editorial critic față de FC Sevilla a apărut și în „France Football” şi „L’Equipe”, scris de redacorul-șef Jean Filippe Rethacker, conform https://www.agerpres.ro/sport/2017/05/07/fotbal-31-de-ani-de-cand-steaua-bucuresti-a-castigat-cupa-campionilor-europeni-14-13-43.

Recompensarea sportivilor

Președintele Nicolae Ceaușescu a acordat la 12 mai 1986, într- ceremonie festivă, ordinul „Steaua Republicii Socialiste România”, clasa I pentru Fotbal Club ,,Steaua București, președintele echipei de fotbal ,,Steaua București”, Ion Alecsandrescu, antrenorii Emeric Jenei și Anghel Iordănescu și membrii titulari ai echipei de forbal au fost decorați cu Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I și diploma de maestru național al sportului, rezervele şi ceilalţi membriu ai echipei fiinD decorați cu Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa a II-a.

Fiecare membru al echipei a primit suma de 1600 de lei impozabili, iar după câteva luni Duckadam a primit o mașină de teren ,,Aro”, veche, din stocurile armatei, pe care a vândut-o unui cioban din comuna Pecica cu suma de 200.000 de lei.

Ulterior, în 2008, ca și restul colegilor săi, a fost decorat de președintele Traian Băsescu cu Ordinul și Medalia ,,Meritul Sportiv”, clasa a II-a, pentru ca ieri să fie decorat post-mortem cu Ordinul Național ,,Seteaua României” în grad de cavaler, semnat de președintele Klaus Werner Johannis, confrom https://www.agerpres.ro/politica/2024/12/04/helmut-duckadam-decorat-post-mortem-de-presedintele-klaus-iohannis–1397981.

Decăderea ca sportiv

Starea lui de sănătate s-a înrăutățit brusc, la 12 iulie 1986, când un cheag de sânge s-a deplasat, cauzând un anevrism axilar la subbrațul drept și i-a blocat circulația sanguină. Trimis de medicul din Semlac la Spitalul Județean din Arad, a primit toată atenția medicilor, grație recentei sale performațe sportive. Aceștia au sesizat gravitatea situației, din cauză că se risca amputarea mîinii drepte, doctorul ce l-a consultat a transmis informația către șeful de secție, ce a contactat directorul spitalului, iar acesta l-a informat pe primul secretar de partid al județului Arad, care a raportat lui Nicolae Ceaușescu, care a decis ca ministrul apărării naționale, Vasile Milea, să asigure transportul pacientului de pe Aeroportul din Arad cu un avion militar la Spitalul Militar Central din București.

Ajuns aici a fost operat cu succes de șeful Clinicii de Boli Cardiovasculare de la Spitalul Militar Central din București, doctorul Vasile Cândea, care a reușit să-i salveze brațul.

Cenzura și secretomania ceaușistă au generat zvonul că, de fapt, necesitatea operației ar fi fost cauzată de faptul că fiul dictatorului Nicolae Ceaușescu, Nicu Ceaușescu, l-ar fi împușcat cu alice în braț, din această cauză fiind necesară intervenția chirurgicală, fapt dezminițit chiar de Helmutyh Duckadam.

Din cauza acestor probleme medicale, în 1998 și în 2010, Duckadam a fost nevoit să se opereze din nou, la Timișoara, pentru

refacerea circulației sangvine pe artera axilară dreaptă, din cauză că suferea de o boală cardiovasculară rară, sindromul Marfan.

Aceste complicații medicale au pus practic capăt carierei lui sportive, Helmuth Duckadam evoluând, pe răspunderea lui, între 1989-1991 la „Vagonul Arad”, echipă din Divizia B.

Plecarea din sport

Ilie Ceaușescu, fratele dictatorului Nicoalea Ceaușescu i-a comunicat faptul că nu mai poate avea o carieră sportivă și a refuzat propunerea lui Helmuth Duckadam ca acesta să fie selecționer de tinere talente fotbalistice pentru FC ,,Steaua București”.

Rămas fără loc de muncă, a fost ajutat de Corneliu Vadim Tudor să se angajeze ca polițist de frontieră, după ce a realizat un curs de 3 luni de specializare în activitatea poliției de frontieră la București. A devenit ofițer în poliția de frontieră și s-a pensionat de la Poliția de Frontieră Nădlac, având gradul de maior.

A câștigat în 2003 o viză la concursul pentru loteria vizelor de plecare în Statele Unite ale Americii, unde a plecat cu prima soție, Ildiko și copiii săi, Brigitte și Helmuth, dar nu s-a adaptat și a revenit în țară în 2006, soția și fiica sa rămânând în SUA.

A înființat o echipă de fotbal pentru juniori în comuna lui natală, Semlac, unde a cunoscut-o pe actuala lui soție, Alexandra, cu care s-a căsătorit în 2009 și cu care a avut o fiică, Julie.

Implicarea în viața politică din România

S-a implicat în viața politică, ajungând vicepreședinte al filialei Arad a Partidului Umanist Român, condus de Dan Voiculescu, conform celor precizate de site-ul http://www.alegeri.tv/duckadam-helmut fiind în 2004 președinte al filialei județene Arad a Partidului Noua Generație Creștin-Democart și vicepreședinte al Partidului Noua Generație Creștin-Democrat, condus de George (Gigi) Becali.

A rămas legat de clubul sportiv unde a acunoscut gloria, fiind președinte de imagine al Fotbal Club ,,Steaua București” între 2010-2020, fiind remunerat cu suma de 25.000 de euro pe lună de patronul clubului, Gigi Becali, de care s-a despărțit când acesta a încercat să-i reducă remunerația la 15.000 de euro pe lună.

Decesul și înmormântarea

Operat în septembrie 2024 la aorta abdominală, a decedat la 2 decembrie 2024, la Spitalul Militar Central din București, la numai 65 de ani, iar trupul său a fost incinerat, două zile mai târziu, așa cum a lăsat prin testament. Confrom declarației lui Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, se dorește ca stadionul din Arad să-i poarte numele.

Concluzii

Ca sportiv, a avut 133 de prezențe în divizia A, 13 în Cupa României și 9 în Cupa Campionilor Europeni, modele în țară fiindu-i portarul Stere Adamache, de la ,,Steagul Roșu Brașov” și Dumitru ,,Țețe” Moraru, de la „Dinamo București”, iar din străinătate s-a inspirat din activitatea lui Thomas N’Kono, de la „RCd Espanyol” și Harald Anton („Toni”) Schumacher, de la „FC Köln”. Detaliile carierei sale sportive le-a menționat în volumul autobiografic O victorie aplaudată, apărut la Editura Militară din București în 1989.

Helmuth Duckadam rămâne pentru totdeauna în memoria microbiștilor ca portarul mustăcios și concentrat al steliștilor, ce a reușit să facă față, aparent miraculos, de fapt print-un calcul matematic, la cele 4 lovituri consecutive de la 11 metri, oferind prin apogeul carierei lui sportive, excepționale, pentru românii ce trăiau în bezna regimului ceaușist o rază de lumină.

Ca fost sportiv de performanță, ne rămâne de la el avertizarea privind îngrijirea stării de sănătate a marilor sportivi ai țării, după ce aceștia pleacă din activitate, iar ca cetățean și om politic, obligația de a-ți respecta cuvântul dat celor din jur și mentalitatea că disciplina și munca asiduă stau la baza oricărui succes, ilustrare convingătoare a versului scris de poetul latin Publius Vergilius Maro în poemul Georgicele ,,Labor omnia vincit improbus” (Munca stăruitoare le învinge pe toate!).

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!

Laurențiu Mioc