-0.9 C
Timișoara
duminică 19 ianuarie 2025

„Harta ajutorului”, proiectul care i-a învațat pe elevi despre fenomenul hărțuirii în școli

Peste 3.600 de elevi din Timișoara, dar și din județ au învățat despre ce presupune fenomenul de byllying (hărțuire), în cadrul campaniei „Harta ajutorului”, desfășurate de  Biroul Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Astfel, în cadrul campaniei „Harta ajutorului”, care vizează prevenirea bullying-ului în rândul elevilor, au fost desfășurate 181 de activități educative, pe parcursul cărora elevii au învățat ce înseamnă bullying-ul în școli, dar și cum să prevină acest fenomen.

La proiect au participat și profesorii lor. Peste 200 de profesori din peste 70 de unități de învățământ din Timișoara și din județ.

Scopul campaniei a fost acela de atransforma școala într-un mediu sigur, dar și de a-i învăța pe elevi cum să se apere de acest fenomen.

Campania a fost desfășurată în perioada septembrie 2023- iunie 2024. În cadrul proiectului au colaborat: Inspectoratul Școlar Timiș, Centrul Județean de Resurse și Asistență Socială Timiș.

Sursă foto: IPJ Timiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital duminică dimineață

Un tânăr de 20 de ani a cauzat un accident rutier, în urma căruia chiar el însuși a căzut victimă. Acesta pleca cu mașina...

Tânărul care a ucis-o pe studenta la medicină cu 51 de lovituri de cuțit va afla zilele următoare câți ani își va petrece în...

Mirel Dragomir, tânărul care a ucis o studentă la medicină cu zeci de lovituri de cuțit, le-a cerut judecătorilor o pedeapsă mai scurtă. Avocatul...

Citește și :