Haos total în zona Coșava: „Am parcurs 7 kilometri într-o oră și jumătate!” FOTO

    232

    Lucrările de reabilitare pe DN 68A, pe sectorul Coșava-Coșevița înaintează cu greu, iar șoferii care tranzitează una dintre cele mai aglomerate șosele din vestul țării își pierd răbdarea, pe zi ce trece. O cititoare ne-a trimis câteva fotografii, de astăzi, de pe șantier, iar pe imagini se vede că traficul în zonă se desfășoara cu mare dificultate.

    „Am parcurs 7 kilometri într-o oră și jumătate, ceea ce e incredibil. Pe ambele sensuri e la fel de rău, totul e paralizat și nu văd pe nimeni să ia atitudine în ceea ce privește ritmul cu care se mișcă cei care lucrează la modernizarea tronsonului care face legătura cu autostrada, la Holdea”, este mesajul cititoarei noastre.

    „La noi se lucrează încă la lopată, ca acum 50 de ani! E inadmisibil, o bătaie de joc, pe un drum atât de circulat”, ne-a transmis un alt șofer nervos.

    Lucrările se realizează pe un sens, în vreme ce pe celălalt se formează coloane lungi, mai ales din cauza autocamioanelor care așteaptă să urce pe autostradă.

    Șoferii sunt să utilizeze și rutele ocolitoare:

    –  A1 Nod rutier Ilia – DN 7 Arad – Nădlac

    –  A1 Nod rutier Simeria DN 66 – Hațeg – DN 68 Caransebeș – DN 6 Lugoj – A1.

    1 COMENTARIU

    1. […] Lucrările de reabilitare pe DN 68A, pe sectorul Coșava-Coșevița înaintează cu greu, iar șoferii care tranzitează una dintre cele mai aglomerate șosele din vestul țării își pierd răbdarea, pe zi ce trece. O cititoare ne-a trimis câteva fotografii, de astăzi, de pe șantier, iar pe imagini se vede că traficul în zonă se desfășoara cu mare dificultate, conform, banatulazi.ro. […]

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.