Numele Hannah Arendt nu cheamă în minte doar termeni precum totalitarism, dictatură, condiție umană etc. Este asociat și cu ideile de cinste profesională, integritate și nu puține altele. Se întâmplă că, atunci când vor să bată recorduri ale ipocriziei, tocmai figuri moral-șubrezele întreabă cu un fals patetism „Ce-ar zice Hannah Arendt?” ba de una, ba de alta.
Numai că Hannah Arendt are bunul obicei de-a nu se implica în asemenea hârjoneli în care vor s-o atragă, spre a le asigura niscaiva sprijin moral, acești nepoți din flori. Plagiatul la români pare să treacă din generație în generație ca un simbol al continuității într-ale imposturii și ca o stranie garanție că arta furtișagului nu piere cu una, cu două.
Foarte atenți la neregulile altora, acuzând energic „haiduceala” practicată de adversari ideologici, unii devin de o mărinimie ieșită din comun când e vorba de prăduirile săvârșite de ai lor. Fie tac diplomatic, fie trag un profund pui de somn academic, fie, de ce nu?, contrapun probelor irefutabile sofisme de două paralele, mă rog, recurg la orice, doar-doar lucrurile se uită. Și cu multe, chiar asta se întâmplă. Sunt uitate.
Dl Marius Stan, Director de Cercetare în cadrul Centrului de Cercetare a Totalitarismelor „Hannah Arendt” din cadrul Universității București, a fost prins cu un plagiat consistent depistat în New Eastern Europe, publicație bilunară editată de Jan Nowak-Jeziorański College of Eastern Europe din Wrocław. Nu este și plagiatul o formă de totalitarism căreia i se mai spune și „luatul cu japca”? Nu este și plagiatul un semn de condiție umană ușurel alterată?
E drept că Hannah Arendt a detestat totalitarismele, dar ar fi o exagerare să credem că, în schimb, s-a dat în vânt după democrațiile de tip ciordeală: „Ce-i al meu e al meu. Ce-i al tău e tot al meu.” Se pare că, prins cu fofârlica, plagiatorul s-ar fi apărat afirmând că, după ce a terminat de scris, a supus textul „său” controlului unui software care detectează plagiatele. Ar fi primit pe telefonul mobil mesajul: „Ești curat ca lacrima! Dă-i-nainte!” Glumesc, firește.
Totuși, de ce are nevoie un om cinstit să-și verifice producția folosind un software, dacă știe că textul îi aparține? Este o întrebare la care nici măcar Hannah Arendt nu ar ști ce să răspundă, de rușinea nepoților ei din flori. Iată și punctul de vedere al editorului care invalidează explicația dlui Stan:
„Editor’s note: Parts of this interview were found to have been lifted (in some cases nearly word-for-word) from an article published nearly 20 years earlier. The interviewee did not cite the article, but we are adding its full citation in the footnote for further reference and to give credit to the original author. We apologize for the oversight. Cited article and for further reference:[1] Hall, Richard Andrew. „Theories of collective action and revolution: evidence from the Romanian transition of December 1989.” Europe-Asia Studies 52.6 (2000): 1069–1093.
Mai încape vreo îndoială că, dacă dl Richard Andrew Hall este „the original author”, dl Marius Stan este originalul manglitor? Cineva i-ar face un bine dlui Stan, dacă i-ar sugera cum poate evita (firește, dacă asta îl interesează) furtul intelectual. Ar putea începe de aici: https://davidsonwriter.davidson.edu/uncategorized/avoiding-plagiarism/ unde câteva exemple sunt lucrate pe texte ale Hannah-ei Arendt.
Ce li s-ar putea spune celor care l-au numit în funcție și Coordonatorului Onorific al Centrului? Sau, hai să cad și eu în păcatul incriminat mai sus: „Ce-ar zice Hannah Arendt?” Cu un Coordonator Onorific amendat de Colegiul Național pentru Combaterea Discriminării și cu un Director de Cercetare care se pretează la furt intelectual, Centrul de Cercetare a Totalitarismelor „Hannah Arendt” este pe cale de a-și consolida o reputație dintre cele mai sulfuroase.