Politehnica Timișoara și Vojvodina Novi Sad și-au împărțit frățește victoriile în dubla amicală de la Constantin Jude.
Handbaliștii timișoreni au câștigat primul dintre meciurile de verificare cu Vojvodina Novi Sad de la sfârșitul acestei săptămâni și l-au pierdut pe al doilea din această dublă. Vineri după-amiaza, Poli și-a adjudecat victoria cu 34-30 (23-13) pentru ca în disputa de a doua zi campioana Serbiei să se impună cu 23-22 (12-12).
Diferența dintre cele două partide a fost dată de revenirea internaționalilor Vojvodinei de la Campionatul European în meciul al doilea, unul mult mai disputat și echilibrat decât confruntarea de vineri.. În prima dispută golurile studenților bănățeni au fost reușite de Chikovani (7), Timofte (7), Lasica (6), Fenici (4), Păiuș (4), Pejovic (3), Santeiu (2) și C. Șimicu (1). Golurile lui Poli din meciul doi au fost marcate de Chikovani (7), Pejovic (5), Lasica (3), Păiuș (2), Fenici (2), Furak (2).
Pero Milosevic, antrenor Poli: ”Sunt foarte mulțumit. Vineri am făcut 45 de minute de handbal-școală, am condus și cu 11 goluri pe Vojvodina, căreia i-a lipsit doar Jovanovic și rusul care oricum nu joacă mult și cu alți trei jucători care au jucat la European. Și azi am jucat bine, dar e greu să o bați pe Vojvodina în două zile, echipă din Liga SEHA și de Liga Campionilor. Vojvodina e o echipă tânără, cu care am jucat două meciuri de nivel înalt”.
Poli își va încheia pregătirea de pregătire cu alte două jocuri amicale, peste o săptămână, contra lui Metaloplastika Sabac.