Guvernul va adopta luni o ordonanță, cel mai probabil de urgență, pentru a asigura intrarea în vigoare a înghețării indemnizației demnitarilor, încetarea detașărilor din mediul privat în zona publică, interzicerea cumulului pensie – salariu în sectorul public și plafonarea punctului de amendă, după ce PSD a atacat la Curtea Constituțională legea privind corectarea OUG 114, a anunțat premierul Ludovic Orban.
Primul ministru a afirmat că a luat această decizie după ce PSD a atacat la Curtea Constituțională Legea de corectare a OUG 114, amânând astfel intrarea în vigoarea a acestui act normativ, care prevedea, printre altele:
- înghețarea în 2020 la nivelul anului 2019 a indemnizației demnitarilor
- încetarea detașărilor din mediul privat în zona publică
- interzicerea cumulului pensie – salariu în sector public
- plafonarea punctului de amendă la nivelul existent anterior, fără a ține cont de creșterea salariului minim cu 7,2%
- prorogarea termenului de intrare în vigoare a art 200 din Codul Administrativ privind pensiile speciale pentru primari, președinți de consilii județene etc
„Toate aceste măsuri stau la baza construcției bugetare și trebuie adoptate cât mai rapid, altfel riscă să afecteze negativ execuția bugetară”, a spus Ludovic Orban, după o reuniune a conducerii PNL.